Finanţări de peste jumătate de miliard de euro derulate cu succes prin intermediul BVB în primele 8 luni

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a facilitat cu succes finanţări de peste jumătate de miliard de euro doar în primele opt luni ale acestui an, potrivit unui comunicat al BVB citat de Agerpres.
Economica.net - lun, 14 sept. 2020, 11:36
Finanţări de peste jumătate de miliard de euro derulate cu succes prin intermediul BVB în primele 8 luni

„Este un semnal extrem de puternic, chiar şi in această perioadă de pandemie, că accesarea unor surse multiple de finanţare, care să includă şi piaţa de capital, face parte dintr-un mix sănătos pentru orice activitate economică. Atât companiile private, cât şi statul român au apelat cu succes la Bursa de Valori Bucureşti, pentru a atrage capitalul atât de vital pentru a mişca economia. Universul investiţional se extinde în mod accelerat pentru investitorii prezenţi pe bursa românească şi a crescut cu peste jumătate de miliard de euro doar luând în considerare listările de acţiuni şi obligaţiuni din primele opt luni. Bursa este în continuă expansiune şi avem semnale încurajatoare din partea intermediarilor autorizaţi că mai mulţi emitenţi se pregătesc să acceseze piaţa de capital”, a declarat Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Valoarea totală a instrumentelor financiare pe segmentele de acţiuni şi venit fix listate la BVB a ajuns la aproximativ 533 milioane în echivalent euro, de la începutul anului şi până la finalul lunii august. În total, opt emitenţi, printre care şi statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, s-au finanţat cu succes prin emisiuni de instrumente financiare listate pe bursa românească în perioada ianuarie-august 2020.

„Succesul bursei româneşti este reprezentat de acest mix dat de prezenţa emitenţilor mari, cu acţionariat privat sau de stat, dar şi al celor din segmentul IMM, cât şi de apetitul investitorilor români care accesează din ce în ce mai frecvent instrumentele disponibile pe piaţa de capital în căutarea unor plasamente superioare pentru economiile lor. Bursa trebuie să fie o reprezentare a economiei, reprezentare în cadrul căreia acţiunile şi obligaţiunile reprezintă instrumentele financiare de baza. Ne dorim să le oferim investitorilor, existenţi sau potenţiali, posibilitatea de a accesa piaţa de capital în funcţie de profilul lor de risc astfel încât să-şi poată pune în practică diferitele strategii de investiţii”, a spus Adrian Tanase, CEO al Bursei de Valori Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și Regus, deschide un spațiu de lucru flexibil de ultimă generație în......
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor din UE
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor ...
Abordarea UE în ceea ce priveşte plăţile digitale a făcut ca acestea să devină mai sigure, mai rapide şi mai puţin ...