Finanţările acordate de Agricover Credit au crescut anul trecut cu 38%, la 413 milioane lei

Agricover Credit IFN, specializată în finanţarea sectorului agricol, a acordat anul trecut împrumuturi în valoare de 413 milioane lei, în urcare cu 38%, iar profitul a avansat cu 46%, la 11,2 milioane lei, unul dintre factorii care au influenţat rezultatele fiind creşterea numărului de clienţi.
Economica.net - lun, 15 apr. 2013, 10:40
Finanţările acordate de Agricover Credit au crescut anul trecut cu 38%, la 413 milioane lei

Astfel, numărul fermierilor care au primit finanţări anul trecut a crescut cu 48% comparativ cu 2011.

Compania are o solvabilitate de 28,4%, iar creditele neperformante care înregistrează restanţe mai mari de 90 de zile reprezintă 1,3% din totalul împrumuturilor.

„(Clienţii, n.r.) au nevoie de capital de lucru şi resurse pentru investiţii, iar noi dispunem de lichidităţile necesare datorită fondurilor proprii, a parteneriatelor cu băncile şi cu fondurile internaţionale”, a declarat, într-un comunicat directorul general al companiei, Robert Rekkers, fost şef al Băncii Transilvania.

Agricover Credit IFN dispune de fonduri proprii în valoare de 80,28 milioane de lei. Compania a atras anul trecut 12,5 milioane euro de la International Finance Corporation, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, 8 milioane de euro de la fondul german EFSE şi peste 147 milioane de lei de la băncile locale.

Pentru acest an, finanţatorul îşi propune o creştere a împrumuturilor acordate cu 33% faţă de 2012 şi atragerea a cel puţin 400 de clienţi noi, având în plan lansarea a patru produse noi până la sfârşitul anului. În luna martie, compania a lansat un credit pentru utilaje second hand, urmând alte produse în mai şi la toamnă.

„În ceea ce priveşte finanţarea agriculturii, vedem o creştere importantă de cerere în 2013 şi sperăm că va fi chiar un an bun în termeni de plasamente, deşi contextul economic în România rămâne fragil”, a mai spus Rekkers.

Înfiinţată în anul 2008, Agricover Credit IFN face parte din grupul Agricover, furnizor de soluţii complete pentru agricultură. Compania este condusă de Robert Rekkers din ianuarie 2013.

Grupul Agricover a raportat pentru anul trecut o creştere cu 5% a cifrei de afaceri, la 970 de milioane de lei, dar o scădere cu aproximativ 15% a profitului înainte de taxe. Grupul, controlat de omul de afaceri de origine azeră Jabbar Kanani, are peste 600 de angajaţi şi include Agricover Distribuţie, Agricover Cereale, Agricover Produse speciale, Agricover Silozuri, Agricover Logistică, Agricover Credit IFN, Agricover Livestock, AgroAdvice şi Agricover Bulgaria.

Agricover are în portofoliu peste 3.500 de fermieri în România şi Bulgaria şi circa 110 procesatori.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...