Finanţările acordate de CEC au crescut cu 700 milioane lei în primele opt luni, la 11,2 miliarde le

Soldul creditelor acordate de CEC Bank a ajuns la sfârşitul lunii august la 11,2 miliarde lei, în urcare de la 10,5 miliarde lei la sfârşitul anului trecut, din care 40% reprezintă împrumuturi pentru populaţie, a declarat marţi preşedintele băncii, Radu Graţian Gheţea.
Economica.net - mar, 18 sept. 2012, 19:15
Finanţările acordate de CEC au crescut cu 700 milioane lei în primele opt luni, la 11,2 miliarde le

În structura portofoliului de credite, 7% sunt împrumuturi pentru administraţiile publice locale şi 53% credite acordate IMM-urilor şi corporaţiilor.

În 2006, banca avea o structură a creditelor de 80% pentru populaţie şi 20% pentru persoane juridice.

„Structura seamănă tot mai mult cu cea a unei bănci comerciale, ceea ce arată apetitul nostru pentru a deservi nu numai o parte dintre clienţi. (…) În cinci ani, portofoliul de credite al băncii s-a triplat, iar pe acest fond s-a schimbat structura de la 80% la 40% pondere persoane fizice, dar 40% acum înseamnă mai mult decât însemna atunci 80%”, a spus Gheţea, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că, potrivit unor informaţii privind statistica sistemului bancar, CEC Bank se situa după primul semestru pe locul al treilea în sistem, cu o cotă de 7,84% în funcţie de active.

La sfârşitul anului trecut, banca ocupa poziţia a patra, potrivit topului întocmit de BNR, cu o cotă de 7,27% din total active, iar la sfârşitul anului 2006, înainte de a începe procesul de transformare într-o bancă comercială universală, CEC Bank avea o cotă de 4,03%.

„E un salt foarte spectaculos pe care banca l-a făcut în ultima perioadă. Am realizat majoritatea obiectivelor pe care ni le-am propus, în condiţii de criză, şi dorim să ne consolidăm aceste poziţii”, a afirmat Gheţea.

El a menţionat că CEC Bank nu vizează obţinerea poziţiei a doua în topul băncilor, în locul BRD, întrucât acest lucru ar presupune un efort foarte mare pentru bancă, „cu riscuri enorme”, şi nu doreşte să îşi asume riscuri necontrolate.

„Când creşti foarte tare, trebuie să te gândeşti să stabilizezi ce ai realizat. Noi am avut şi un moment prielnic, când băncile din piaţă au redus apetitul pentru creditare, iar noi am avut apetit pentru creditare. Ne-a ajutat criza, dar am şi fost în piaţă”, a spus Gheţea.

El a arătat că, deşi marile bănci au redus aparent ritmul de creditare, „motorul nu s-a oprit, băncile oricând putând apăsa pe acceleraţie şi porni în trombă”.

În prezent, CEC Bank deţine o reţea de peste o mie de bancomate, aproximativ 3,3 milioane de clienţi şi mai mult de un milion de carduri active, reprezentând circa 10% din piaţă. În România sunt circa 13 milioane de carduri active.

Din totalul cardurilor active emise de CEC Bank, circa o treime sunt carduri MasterCard.

CEC Bank are peste 6.300 de salariaţi, din care circa 90% sunt femei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...