Finanţările rambursabile pentru administraţiile locale au fost plafonate la 1,2 miliarde de lei anual
„Limita anuală privind finanţările rambursabile (ex. împrumuturi de la bănci comerciale sau alte instituţii de credit, emisiuni de titluri de valoare, leasing financiar) care pot fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, reprezentând datorie publică locală, va fi de 1,2 miliarde lei pentru fiecare dintre anii 2016, 2017 şi 2018”, a decis Guvernul.
Limita a fost stabilită şi pentru tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează să fie contractate de către administraţiile locale.
„Aceste limite anuale pentru contractarea finanţărilor rambursabile şi efectuarea tragerilor din finanţările rambursabile au fost stabilite pentru încadrarea în nivelul anual al deficitului bugetului general consolidat. Trebuie menţionat că aceste plafoane nu cuprind finanţările rambursabile destinate refinanţării datoriei publice locale şi nici pe cele alocate proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, inclusiv cele cuprinse în Planul Elen de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Balcanilor”, precizează Executivul.
Unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot contracta sau garanta finanţări rambursabile interne sau externe, pe termen scurt, mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale (conform Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare). Comisia de autorizare a împrumuturilor locale autorizează finanţările rambursabile care urmează să fie contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, precum şi tragerile ce se pot efectua din finanţările rambursabile, cu încadrarea în limitele anuale.