Finanţările UniCredit Leasing au crescut anul trecut cu 6%, la 274,7 milioane euro
„Compania a încheiat în anul 2012 peste 5.000 de noi contracte de leasing, cifre comparabile cu cele din anul precedent, în pofida contextului de piaţă dificil. Din volumele noi aferente anului 2012, aproximativ 51% reprezintă finanţări pentru segmentul vehiculelor, 40% au revenit echipamentelor (inclusiv aeronave şi echipamente pentru producerea energiei regenerabile) şi 9% pentru segmentul imobiliare”, se arată într-un comunicat al UniCredit Leasing.
Directorul general al companiei, Antoneta Curteanu, spune că UniCredit Leasing a reuşit să îşi consolideze poziţia de lider pe piaţa de profil.
„Reuşita este efectul adaptării strategiilor la noile realităţi ale pietei, prin diversificarea structurii portofoliului, amplificarea sinergiilor cu UniCredit Tiriac Bank, precum şi prin lansarea de noi oferte şi continuarea parteneriatelor cu mari branduri auto”, a spus Curteanu.
La finele anului trecut, portofoliul UniCredit Leasing a ajuns la 564 milioane euro.
„Profitul net consolidat al companiilor grupului – reprezentând activităţi de leasing financiar, leasing operaţional şi brokeraj de asigurări, s-a plasat la 7,9 milioane de euro, menţinandu-se la nivelul celui înregistrat în 2011”, se mai spune în comunicat.
În totalul portofoliului UniCredit Leasing, ponderea vehiculelor s-a redus anul trecut la 48%, în concordanţă cu eforturile managementului companiei de echilibrare a ariilor finanţate, dar a rămas expunerea cea mai consistentă.
Urmatoarele segmente în portofoliu sunt reprezentate de finanţările pentru echipamente – 30% şi imobiliare – 22%.
„Chiar şi în contextul unei competiţii acerbe în domeniul leasingului auto, UniCredit Leasing a continuat să atragă o parte semnificativă a finanţărilor, prin diversificarea produselor şi parteneriatele cu jucători de top din piaţa auto. De asemenea, compania va continua dezvoltarea activităţii de finanţare prin oferirea de produse flexibile pentru sectoare cum sunt agricultura, sectorul energetic, dar şi transporturile şi construcţiile, care rămân domenii strans legate de piaţa de leasing”, a spus Curteanu.
Înfiinţată în anul 2002, UniCredit Leasing are 16 sucursale şi este parte a grupului financiar italian UniCredit.