Finanţe şi bănci

Curs valutar BNR, taxe şi impozite, credite, dobanzi, ROBOR, carduri, buget, deficite, titluri de stat, piaţa financiară din România şi ştiri financiare internaţionale. Pensii de stat, pilonul 1, dar şi pilonul 2 şi pensii private facultative, asigurări şi alte produse financiare.

Nu se poate guverna prin Ordonanţe de Urgenţă! Organizaţii patronale critică modul în care a fost adoptată OUG 114 şi efectele ei

Confederația Patronală Concordia (CPC) cere cu toată responsabilitatea Guvernului României să revizuiască practica legiferării prin Ordonanțe de Urgență a căror urgență nu este reală și justificată și al căror impact nu este discutat în mod aplicat și realist, părțile direct interesate nefiind consultate în mod judicios. Comunicatul arată că modalitatea pur formală și grăbită prin care Executivul consultă partenerii sociali continuă să accentueze starea de instabilitate economică și de impredictibilitate pe care o resimt agenții economici și investitorii.

Nu se poate guverna prin Ordonanţe de Urgenţă! Organizaţii patronale critică modul în care a fost adoptată OUG 114 şi efectele ei
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 392,5 milioane de lei

Cristian Roşu, ASF: Poliţele RCA pe o lună rămân. Nu se are în vedere trecerea asigurării pe persoană

Deficitul bugetar după două luni este de 0,51% din PIB. Uşor mai mic faţă de anul trecut

Rezervele valutare administrate de BNR au scăzut cu 461 milioane euro în martie, la 32,03 miliarde euro

Euro rămâne la 4,76 lei - curs BNR 1.04.2019

Euro rămâne la 4,76 lei – curs BNR 1.04.2019

A cincea şedinţă consecutivă de stagnare pentru indicii ROBOR la trei şi şase luni

Cum începe leul luna aprilie - curs valutar interbancar 1.04.2018

Cum începe leul luna aprilie – curs valutar interbancar 1.04.2018

Dumitru, Raiffeisen: Nu cred că BNR va modifica indicatorii în şedinţa de CA, dar dobânzile interbancare vor rămâne mai mari decât dobânda cheie

Cioloș: Guvernul se împrumută la dobânzi mai mari decât un simplu cetățean. Oferă mai puține garanții

OUG 114/2018, publicată în MO: Noul ROBOR se poate aplica şi contractelor în derulare cu acordul părţilor

Brexit: Lira sterlină s-a depreciat, după ce Parlamentul a respins, pentru a treia oară, acordul de retragere din UE

BERD avertizează că ţările din Europa de Est şi Turcia vor fi afectate de Brexit

Ministerul Finanţelor negociază cu BM un împrumut de circa 800 mil. euro pentru plăţi suplimentare către medicii de familie

Leul se apropie de minimul istoric faţă de euro. Dolarul, la un nou maxim al ultimilor doi ani - curs BNR: 4,7628 lei/euro, 4,2434 lei/dolar

Leul se apropie de minimul istoric faţă de euro. Dolarul, la un nou maxim al ultimilor doi ani – curs BNR: 4,7628 lei/euro, 4,2434 lei/dolar

Taxa pe activele bancare - Ce se întâmplă după modificarea OUG 114

Taxa pe activele bancare – Ce se întâmplă după modificarea OUG 114

S-a aprobat proiectul de modificare pentru OUG 114 - Principalele schimbări - DOCUMENT

S-a aprobat proiectul de modificare pentru OUG 114 – Principalele schimbări – DOCUMENT

A cincea şedinţă consecutivă pentru ROBOR la trei şi şase luni la acelaşi nivel

E oficial: ROBOR dispare. Noua metodă de calcul pentru ratele creditelor bancare - DOCUMENT

E oficial: ROBOR dispare. Noua metodă de calcul pentru ratele creditelor bancare – DOCUMENT

Dăncilă: Adoptăm un memorandum privind îndeplinirea prevederilor programului de guvernare în 2018

Dăncilă: Modificăm OUG 114, OUG 50 şi OUG 52. ROBOR va fi înlocuit. Termenul de regularizare pentru taxa pe activele bancare, 25 august 2019

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 29.03.2019

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 29.03.2019

Alpha Bank România, profit înainte de plata impozitelor de 20,9 milioane euro în 2018

Dragnea: Proiectul de modificare a OUG 114- schimbări privind sistemul bancar, fondurile de pensii, operatorii de telefonie

Şeful Swedbank, demis din cauza suspiciunilor de spălare de bani

FMI: Zona euro

FMI: Zona euro „nu este suficient de rezilientă” pentru a face faţă unei alte crize economice

Împreuna de 25 de ani

Împreuna de 25 de ani

Farkas (PwC): Dacă taxa pe activele financiare s-ar aplica 5 ani, băncile şi-ar recupera pierderea în 37 de ani

Teodorovici: Modificările la OUG 114 se bazează pe datele transmise de BNR. Ordonanţa, în forma ei de astăzi, este avizată şi de Banca Naţională

PwC: Dacă toţi administratorii de pensii private Pilon 2 se retrag din România, legea nu menţionează ce se întâmplă cu fondurile

Senatorul PNL Florin Cîţu îl acuză pe ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, că nu plăteşte taxe în România, fiind guvernator al BII