Finanţele anunţă finalizarea planului de finanţare externă pentru 2019, prin încasarea celor două miliarde de euro

Ministerul Finanţelor a finalizat planul de finanţare externă pentru acest an, odată cu încasarea celor două miliarde de euro proveniţi din a doua emisiune de euroobligaţiuni din 2019, se arată într-un comunicat publicat de instituţie.
Economica.net - vin, 19 iul. 2019, 11:11
Finanţele anunţă finalizarea planului de finanţare externă pentru 2019, prin încasarea celor două miliarde de euro

Emisiunea a fost realizată în două tranşe, din care 1,4 miliarde euro cu maturitatea de 12 ani, cu o dobândă de 2,124% şi 600 milioane euro prin redeschiderea maturităţii de 30 ani, cu o dobândă de 3,400%.

Emisiunea a fost supra subscrisă de circa 2,6 ori. În cadrul tranzacţiei au participat un număr de 360 investitori, mare parte fiind investitori instituţionali. Ministerul Finanţelor vorbeşte despre o prezenţă echilibrată a investitorilor din Europa şi SUA.

Potrivit MFP, strategia de execuţie a emisiunii a permis reducerea graduală a costurilor, pe fondul unei supra subscrieri pentru cele două tranşe şi a calităţii investitorilor care au plasat ordinele, care a atins un nivel maxim de aproximativ 6 miliarde euro. Faţă de valorile cu care au fost lansate iniţial în piaţă cele două tranşe, de circa 210 puncte de bază peste cotaţia Mid-Swap pentru maturitatea de 12 ani şi un randament de circa 3,55% pentru maturitatea de 30 ani, costurile au fost reduse gradual cu 15-25 puncte de bază, obţinându-se în final prime de emisiune foarte scăzute, respectiv 1 punct de bază pentru maturitatea de 12 ani şi circa 7 puncte de bază pentru maturitatea de 30 ani.

„Emisiunea reprezintă o performanţă deosebită a Ministerului Finanţelor Publice în condiţiile actuale de piaţă, care confirmă încă o dată încrederea investitorilor pe termen lung în performanţa economiei româneşti”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.

Ministerul Finanţelor precizează, totodată, că, prin această tranzacţie, a finalizat planul de finanţare externă pentru acest an, consolidând rezerva în valută a Trezoreriei Statului şi asigurând pentru prima dată pre-finanţarea parţială a nevoilor de finanţare estimate pentru anul 2020.

Emisiunea a fost intermediată de către BNP Paribas, Citigroup Global Markets Limited, Erste Group Bank AG, ING Bank NV şi UniCredit AG.

Conform prospectului de emisiuni publicat pe site-ul MFP, pentru acest an ministerul are în vedere atragerea de resurse financiare de pe pieţele externe, prin emiterea de eurooblogaţiuni în volum de 4,25 miliarde euro (echivalent).

Primul împrumut de pe pieţele externe din acest an a fost efectuat în luna martie, când România a atras 3 miliarde euro, din care 1,35 miliarde euro cu maturitatea la 30 ani. Emisiunea a fost realizată în trei tranşe, din care 1,15 miliarde euro cu maturitatea de 7 ani, cu o dobândă de 2%, 500 milioane euro cu maturitatea de 15 ani, cu dobânda de 3,5%, şi 1,35 miliarde euro cu maturitatea de 30 ani şi dobânda de 4,625%.

Anul trecut, România a „ieşit” pe piaţa internaţională de capital de trei ori, reuşind să atragă împrumuturi de 3,75 miliarde de euro şi 1,2 miliarde de dolari.

Costurile de finanţare au crescut uşor pe parcursul lui 2018, de la 2,5% pentru euroobligaţiuni emise la început de februarie pe 12 ani, la 2,875% pentru euroobligaţiuni pe 10 ani lansate în toamnă. Pentru obligaţiunile în euro cu maturităţi mai mari, de peste 20 de ani, dobânzile au urcat de la 3,375% în februarie la 4,125% în octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...