Finanţele au atras 70 milioane lei prin obligaţiuni pe trei ani, printr-o licitaţie suplimentară

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras 70 milioane lei, exact cât şi-a propus, printr-o licitaţie suplimentară necompetitivă pentru obligaţiuni cu scadenţă la trei ani, la care a oferit acelaşi randament ca la operaţiunea principală organizată luni, de 3,92% pe an.
Economica.net - mar, 07 ian. 2014, 11:51
Finanţele au atras 70 milioane lei prin obligaţiuni pe trei ani, printr-o licitaţie suplimentară

Investitorii au plasat marţi ordine de subscriere în valoare cumulată de 119 milioane lei, peste valoarea programată a acestei licitaţii, de 70 milioane lei.

Administratorii datoriei publice au împrumutat luni 755,1 milioane lei, puţin peste suma vizată pentru prima licitaţie din acest an, prin redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni cu scadenţă la trei ani, lansată iniţial în iunie 2013, iar costul de finanţare a scăzut uşor, la 3,92% pe an.

La precedenta redeschidere a emisiunii, care a fost totodată ultima licitaţie organizată anul trecut de Finanţe, ministerul a acceptat să plătească un randament mediu de 3,97% pe an, în scădere faţă de costul acceptat la redeschiderea din luna octombrie, de 4,14% pe an.

Ministerul Finanţelor Publice a programat pentru luna ianuarie licitaţii prin care vrea să vândă titluri de stat în valoare de 4,03 miliarde lei şi 200 milioane euro, de aproape două ori mai mult decât titlurile care ajung la scadenţă în această lună, de 2,78 miliarde lei.

Trezoreria a împrumutat anul trecut de pe piaţa internă 48,53 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 3,57 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari. Fondurile atrase în lei anul trecut sunt cu 16,5% sub valoarea împrumutată în 2012, de 58,17 miliarde lei, iar finanţările în valută au fost apropiate de cele de 4,71 miliarde de euro din 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu: Acest guvern, dar şi viitorul executiv, trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor şi să taie din alte cheltuieli ale statului
Ciucu: Acest guvern, dar şi viitorul executiv, trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor şi să taie din ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor până la sfârşitul acestui an şi să taie cheltuielile......
Un nou record pentru cacao. Cel mai mare preţ din istorie: 12.163 de dolari pe tonă
Un nou record pentru cacao. Cel mai mare preţ din istorie: 12.163 de dolari pe tonă
Cotaţiile futures la cacao au atins miercuri un nou maxim istoric, de peste 12.000 de dolari pe tonă, la bursa de la New ...
Record pentru Europa. Companiile din UE au depăşit pentru prima dată în ultimii 10 ani pe cele din SUA şi China, la nivelul investiţiilor în cercetare şi dezvoltare
Record pentru Europa. Companiile din UE au depăşit pentru prima dată în ultimii 10 ani pe cele din SUA şi China, la ...
Industria europeană şi-a sporit anul trecut investiţiile în cercetare şi dezvoltare (R&D) cu 9,8%, depăşind creşterea ...
60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners
60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners
5 to go, cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și cea mai accesată franciză din România, a anunțat că fondurile ...