Finanţele au atras doar 13,5 mil.lei, aproape jumătate din suma vizată într-o licitaţie suplimentară

Economica.net
13 12. 2013
finante_mfp_85454900

Valoarea indicativă a licitaţiei a fost de 30 milioane lei, însă subscrierile au totalizat doar 13,5 milioane lei.

Totuşi, în urmă cu o zi, suma atrasă de Finanţe a depăşit cu 47% valoarea indicativă a licitaţiei (300 milioane lei), în condiţiile în care subscrierile au fost de patru ori mai mari (1,251 mliarde lei).

Trezoreria a vândut joi obligaţiuni pe doi ani în valoare de 440,6 milioane lei şi a acceptat să plătească un randament mediu de 3,59% pe an, cu mult sub costul de finanţare acceptat pentru aceste titluri la precedenta licitaţie, organizată în luna februarie, de 5,69% pe an.

Emisiunea a fost lansată în octombrie 2012, iar prin cele opt licitaţii organizate pentru titlurile din această emisiune, Finanţele au atras 7 miliarde lei. La data emisiunii, costul de finanţare acceptat de MFP a fost de 6,53% pe an.

Administratorii datoriei publice au programat pentru luna decembrie licitaţii în valoare de 3,99 miliarde de lei, din care au atras deja 2,34 miliarde lei.

În luna decembrie ajung la maturitate titluri în valoare de 2,08 miliarde lei.

De la începutul anului, ministerul a împrumutat de pe piaţa internă 46,515 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 3,07 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.