Finanţele au împrumutat 300 milioane lei prin obligaţiuni la trei ani
Băncile au realizat subscrieri de 544,5 milioane de lei.
Cea mai recentă licitaţie pentru titluri cu aceeaşi scadenţă a fost realizată luna trecută, când Trezoreria statului a vândut titluri de 250 milioane lei, cu un randament de 6,53%.
Ministerul Finanţelor intenţionează să atragă în noiembrie 3,55 miliarde lei prin vânzarea de titluri de stat pe piaţa internă, cele mai multe licitaţii urmând să fie organizate pentru vânzarea de obligaţiuni.
Astfel, în şase din cele opt licitaţii programate în noiembrie, administratorii datoriei publice vor să vândă obligaţiuni, cu scadenţă cuprinsă în intervalul 2-15 ani, în valoare cumulată de 1,95 miliarde lei.
Tot pentru luna noiembrie, respectiv vineri, Trezoreria va redeschide o emisiune de obligaţiuni denominate în euro cu scadenţa în mai 2014, prin care vrea să atragă de pe piaţa locală 150 de milioane de euro.
Ministerul Finanţelor a împrumutat în acest an 49 miliarde lei din piaţa locală. Această sumă se completează cu emisiunile în valută de 2,67 miliarde euro şi 2,25 miliarde dolari, prin emisiuni de titluri pe piaţa SUA.