„După o primă ediţie a programului Fidelis din 2023 care a adus 1.000 de noi donatori şi investiţii de 3,06 miliarde de lei, am vrut ca acest demers de succes, între Ministerul Finanţelor şi Rock FM să continue, pentru că încurajăm donarea cu cele mai mari dobânzi pentru cei care vor să îşi investească economiile în titluri de stat. Pe lângă dobânda de 7,3%, oferim şi un prag de subscriere de zece ori mai mic pentru donatori, de la 5.000 la doar 500 de lei. Fiecare dintre noi poate fi un ambasador al acestei iniţiative, îndemnând familia, prietenii, colegii şi comunitatea în general să se alăture eforturilor noastre de a face uitată afirmaţia că în România este lipsă acută de sânge.
O singură donaţie de sânge poate fi împărţită în mai multe componente, care pot ajuta la tratarea unor afecţiuni grave, accidente, intervenţii chirurgicale şi boli cronice; fie că este vorba de un pacient într-un spital, un nou-născut prematur sau o persoană aflată într-o situaţie de urgenţă. Colegii au efectuat demersurile pentru a avea un centru de colectare şi în sediul ministerului. Vă îndemn cu căldură să donaţi şi să faceţi diferenţa. Da, programul zilnic poate fi aglomerat, dar vă asigur că fiecare clipă dedicată acestui proces este o investiţie, atunci când rezultatul este şansa la viaţă pentru altcineva”, a transmis ministrul Marcel Boloş.
Potrivit unui comunicat al MF, investitorii care se vor alătura campaniei „România are sânge de rocker” vor beneficia de dobânda de 7,3% pentru achiziţia de titluri de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediţii.
De asemenea, un alt beneficiu oferit investitorilor donatori este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 de lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.
Perioada de desfăşurare a acestei ediţii este 17 – 28 iulie.
Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.
În afară de tranşa specială, ediţia Fidelis care debutează pe 17 iulie va conţine şi emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6,30% şi respectiv 7,20%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,85%, respectiv 5,45%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.
Deţinătorii de titluri de stat Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.