MFP plăteşte tot mai mult pentru împrumuturile atrase prin titluri de stat

 Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat luni 700 milioane lei, reuşind să atragă întreaga sumă vizată la licitaţia pentru vânzare de certificate de trezorerie cu maturitate de 11 luni, însă randamentul mediu a crescut de la 5,29% pe an la 5,53% pe an.
Economica.net - lun, 09 iul. 2012, 13:14
MFP plăteşte tot mai mult pentru împrumuturile atrase prin titluri de stat

Ofertele băncilor au cumulat 1,683 miliarde lei.

Dealerii estimau că Ministerul Finanţelor trebuie să accepete un randament de circa 5,7% pe an pentru a atrage întreaga sumă vizată, având în vedere cotaţiile din piaţa secundară.

La precedenta licitaţie pentru certificate de trezorerie, din 18 iunie, Finanţele au respins ofertele băncilor considerând că randamentele cerute sunt prea ridicate. Anterior, la 11 iunie, Ministerul Finanţelor Publice a acceptat un randament de 5,29% pe an pentru certificate de trezorie cu maturitate la un an.

Intensificarea tensiunilor politice dintre PDL şi USL şi aşteptarea votului din Parlament pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu au dus săptămâna trecută la deprecierea leului cu 2% în raport cu euro şi, totodată, au susţinut creşterea costurilor de împrumut ale Finanţelor.

Ministerul Finanţelor Publice vrea să împrumute în iulie 2,25 miliarde lei prin vânzarea de titluri de stat pe piaţa internă, sub valoarea programată pentru luna iunie, de 3,5 miliarde lei. Finanţele au împrumutat joi 286,2 milioane lei, puţin peste jumătate din valoarea programată şi randamentul mediu acceptat pentru obligaţiunile emise a crescut de la 5,82% la 5,97% pe an.

Deşi pentru luna iunie a programat licitaţii de 3,5 miliarde lei, Trezoreria a reuşit să împrumute doar 1,4 miliarde lei, în condiţiile în care randamentele cerute au crescut, în principal ca urmare a incertitudinilor privind zona euro.

Randamentele au scăzut treptat de la începutul anului până în aprilie, pe fondul reducerii ratei dobânzii de politică monetară de către BNR. Trendul s-a inversat începând cu luna mai, când BNR a decis să întrerupă ciclul de reducere a ratei de politică monetară din cauza schimbărilor politice din România, care s-au suprapus pe intensificarea temerilor investitorilor cu privire la viitorul zonei euro.

Ministerul Finanţelor a atras în acest an 36,95 miliarde lei pe piaţa locală. La această sumă se adaugă împrumuturi de 2,25 miliarde dolari prin emisiuni de titluri pe piaţa SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...