Finanţele vor să emită în ianuarie titluri de stat în sumă de 4 miliarde lei şi 200 milioane euro

Economica.net
24 12. 2013
ministerul_finantelor_preia_transgaz_si_transelectrica_75570700

Licitaţia pentru vânzarea de obligaţiuni denominate în euro este programtă pentru data de 23 ianuarie, iar titlurile vor avea maturitate de 5 ani, urmând să ajungă la scadenţă în ianuarie 2019.

Ministerul a programat, totodată, două licitaţii pentru vânzare de certificate de trezorerie cu maturitate de şase luni (500 milioane lei) şi, respectiv, de un an (1 miliard de lei).

Alte zece operaţiuni sunt pentru vânzare de obligaţiuni în lei, cu scadenţă între 3 şi 5 ani, prin care Finanţele vor să împrumute 2,53 miliarde lei. Valoarea indicativă a licitaţiilor principale este cuprinsă între 100 milioane lei şi 700 milioane lei, iar fiecare astfel de operaţiune va fi urmată de o licitaţie secundară, pentru oferte necompetititve.

De la începutul anului, Trezoreria a împrumutat de pe piaţa internă 48,53 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 3,07 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.

Fondurile atrase în lei în acest an sunt cu 16,5% sub valoarea împrumutată în 2012, de 58,17 miliarde lei, iar finanţările în valută au fost similare, de la circa 4,71 miliarde de euro anul trecut.