Finanţele vor să împrumute 3,82 miliarde de lei de la bănci, în luna aprilie

Economica.net
01 04. 2018
finante_mfp_37760700

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectelor de emisiune, MFP are în program o licitaţie, în data de 16 aprilie, pentru certificate de trezorerie cu discont în sumă de 600 de milioane de lei, pe un an.

Cele şase licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 2,8 miliarde de lei, vor fi urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor Publice are în vedere în 2018 emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă, în sumă de 48 – 50 de miliarde de lei, cu o structură a maturităţilor de circa 30%/70%, prin emiterea de certificate de trezorerie cu discont pe termene scurte de până la un an, inclusiv, obligaţiuni de stat de tip benchmark pe termene medii şi lungi, precum şi titluri de stat pentru populaţie prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul programului TEZAUR, cu un volum estimat de până la 8% din valoarea titlurilor de stat de emis pe piaţa internă, reprezentând aproximativ patru miliarde de lei.

Pentru realizarea obiectivului de consolidare şi extindere a curbei de randamente a titlurilor de stat denominate în lei şi de îmbunătăţire a lichidităţii pieţei titlurilor de stat, MFP are în vedere redeschiderea emisiunilor de obligaţiuni de stat de tip benchmark până la atingerea unor volume pe emisiune în valoare echivalentă de până la două miliarde de euro (aproximativ 9 miliarde de lei), pe fiecare serie de obligaţiuni benchmark.