Finlanda decide confiscarea mai multor active ruse, la solicitarea companiei ucrainene Naftogaz
Decizia survine după ce Naftogaz a deschis împotriva Rusiei un proces la un tribunal de la Haga în 2016 pentru a-i cere despăgubiri în urma exproprierii de către Moscova a proprietăţilor sale din Crimeea după ce Rusia a anexat această peninsulă ucraineană în 2014.
Tribunalul a dat verdictul în aprilie 2023, când a cerut Rusiei să achite către Naftogaz 4,22 miliarde de dolari, plus dobânzi şi costuri judiciare, sentinţă nerecunoscută de Moscova, care prin urmare nu a plătit nimic.
În baza deciziei instanţei olandeze, la cererea Naftogaz tribunalul finlandez a hotărât confiscarea activelor deţinute de Rusia în Finlanda în vederea compensării companiei ucrainene. Autorităţile finlandeze nu au precizat deocamdată care sunt aceste active sau valoarea lor, dar potrivit Naftogaz este vorba despre active „imobiliare şi alte active evaluate la zeci de milioane de dolari”.
Ambasada rusă în Finlanda a anunţat că a primit o listă cu circa 40 de proprietăţi vizate de confiscare, dintre care jumătate ar fi proprietăţi diplomatice. Acestea din urmă, „întrucât sunt folosite în scopuri oficiale şi de reprezentare ale ambasadei, sunt protejate de Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice şi de legislaţia finlandeză”, a apreciat ambasada rusă într-un comunicat.
Kremlinul a declarat marţi că va contesta confiscarea în instanţă şi va apăra interesele sale privind proprietatea, iar miercuri Ministerul rus de Externe l-a convocat pe ambasadorul finlandez pentru a-i remite un protest, solicitând totodată autorităţilor de la Helsinki să nu recurgă la măsura preconizată de confiscare.
„I s-a subliniat ambasadorului că, în caz contrar, (guvernul de la) Helsinki ar fi responsabil pentru consecinţele acţiunilor autorităţilor finlandeze. Dacă este necesar, partea rusă va lua măsuri de retorsiune”, a transmis MAE rus.
Sursa foto: Flickr