Finlanda preferă să iasă din zona euro decât să plătească datoriile altor state – ministru

Finlanda preferă să se pregătească pentru ieşirea din zona euro decât să plătească datoriile altor state din uniunea monetară, a afirmat ministrul finlandez de finanţe Jutta Urpilainen în ediţia de vineri a cotidianului financiar Kauppalehti, preluată de AFP.
Economica.net - vin, 06 iul. 2012, 12:45
Finlanda preferă să iasă din zona euro decât să plătească datoriile altor state - ministru

„Finlanda s-a angajat să fie fie stat membru al zonei euro şi considerăm că moneda euro este benefică pentru Finlanda. Totuşi, Finlanda nu se va agăţa de euro cu orice preţ şi suntem pregătiţi pentru toate scenariile, inclusiv abandonarea monedei unice europene”, a declarat Jutta Urpilainen.

„Responsabilitatea colectivă pentru datorii (…) şi riscurile altor ţări nu reprezintă ceva pentru care trebui să ne pregătim”, a adăugat ea.

Ministrul a recunoscut într-un interviu acordat cotidianului finlandez Helsingin Sanomat şi public joi că Finlanda, una din ţările din zona euro care beneficiază de nota maximă triplu AAA din partea agenţiilor de rating, ‘a reprezentat o linie dură’ faţă de planurile de ajutor financiar.

„Suntem constructivi şi vrem să rezolvăm criza, însă nu în orice condiţii”, a afirmat ea.

Finlanda şi-a exprimat reticenţa faţă de ideea de a permite Mecanismului European de Stabilitate (MES) să achiziţioneze obligaţiuni pe de piaţa secundară în cadrul acordului survenit săptămâna trecută la summitul de la Bruxelles unde au fost anunţate măsuri puternice menite a sprijini ţările cu probleme, precum Spania şi Italia, scrie Agerpres.

Anul trecut, Finlanda a cerut şi a obţinut, în cadrul celui de-al doilea plan de ajutor pentru Grecia, încheierea unui acord bilateral cu Atena care să-i garanteze recuperarea sumelor oferite.

Joi, Finlanda a anunţat lansarea unor negocieri bilaterale cu Spania pentru a obţine în acelaşi fel garanţii în schimbul participării sale la planul de salvare a băncilor iberice.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbări fiscale 2026. Tot ce trebuie să faci ca să nu ai probleme cu taxele și impozitele
Schimbări fiscale 2026. Tot ce trebuie să faci ca să nu ai probleme cu taxele și impozitele
Amploarea modificărilor fiscale aplicabile de la 1 ianuarie 2026 impune contribuabililor, persoane fizice și juridice deopotrivă, o abordare prudentă și bine fundamentată din punct de vedere......
Fondurile de pensii facultative, în creştere cu 31%, la nivelul lunii noiembrie
Fondurile de pensii facultative, în creştere cu 31%, la nivelul lunii noiembrie
Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 7,15 miliarde de lei, la finalul lunii noiembrie, în creştere ...
Teren cu poziție unică pe piața imobiliară: 20 de hectare cu lac, la confluența râurilor Arieș și Mureș, scos la vânzare FOTO
Teren cu poziție unică pe piața imobiliară: 20 de hectare cu lac, la confluența râurilor Arieș și Mureș, scos la ...
Un teren rar a fost scos la vânzare pe piața din România. Este vorba de 20 de hectare de teren, cu acces la lac și care ...
Fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la active de 195 de miliarde de lei
Fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la active de 195 de miliarde de lei
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 194,9 miliarde lei, la finalul lunii noiembrie 2025, ...