Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat

Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi bănuit că face parte dintr-o "flotă fantomă", de implicare în deteriorarea unui cablu electric submarin între Finlanda şi Estonia cu o zi înainte, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 26 dec. 2024, 17:23
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat

Nava, care arbora pavilionul Insulelor Cook, transporta „benzină fără plumb încărcată într-un port rusesc”, a declarat Sami Rakshit, directorul general al serviciilor vamale finlandeze, într-o conferinţă de presă.

Poliţia a deschis o anchetă pentru „sabotaj în formă agravată”, a adăugat Robin Lardot de la Biroul Naţional de Anchetă.

Poliţia finlandeză a anunţat de asemenea că a confiscat petrolierul Eagle S.

„Ne-am urcat deja la bordul navei, am vorbit cu echipajul şi am adunat dovezi”, a declarat Robin Lardot.

Nava se află în prezent în largul coastei Peninsulei Porkkala, la aproximativ 30 km de Helsinki, după intervenţia unei nave de patrulare finlandeze.

Anterior în cursul zilei de joi, preşedintele finlandez Alexander Stubb a cerut pe platforma X să se elimine riscurile cauzate de navele „flotei fantomă” ruse.

Acest incident survine la puţin mai mult de o lună de la ruperea a două cabluri de telecomunicaţii în apele teritoriale suedeze din Marea Baltică.

În ziua de Crăciun, interconectorul EstLink 2 dintre Finlanda şi Estonia s-a deconectat de la reţea, a anunţat operatorul finlandez Fingrid.

Intervievat de media finlandeză Yle, Arto Pahkin, şeful operaţiunilor de la Fingrid, a spus că „nu poate fi exclusă posibilitatea unui sabotaj”.

Alimentarea cu energie electrică a finlandezilor nu a fost afectată.

Sursa foto: Marinetraffic.com

Te-ar mai putea interesa și
MIPE va active mecanismul european pentru dezastre naturale RESTORE, în contextul inudațiilor din nordul Moldovei, pentru a aloca rapid bani zonelor afectate
MIPE va active mecanismul european pentru dezastre naturale RESTORE, în contextul inudațiilor din nordul Moldovei, pentru ...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, va activa mecanismul european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore, în contextul inundaţiilor din......
TOP 10 cele mai mari depozite aflate în construcție sau amenajare în România – IBC Focus
TOP 10 cele mai mari depozite aflate în construcție sau amenajare în România – IBC Focus
Cele mai mari proiecte logistice din țară, aflate în construcție sau amenajare, au o suprafață totală de peste 622.000 ...
ANPC a controlat în ultima săptămână peste 200 de operatori comerciali de pe litoral. A plouat cu amenzi și 29 de afaceri au fost închise temporar
ANPC a controlat în ultima săptămână peste 200 de operatori comerciali de pe litoral. A plouat cu amenzi și 29 de afaceri ...
Autoritatea Națională a pentru Protecția Consumatorilor a realizat 205 controale pe litoral în perioada 28 iulie – ...
Turcia a început să livreze Siriei gaze naturale din Azerbaidjan
Turcia a început să livreze Siriei gaze naturale din Azerbaidjan
Turcia a început sâ furnizeze sâmbătă Siriei gaze naturale care provine din Azerbaidjan, relatează AFP, transmite Agerpres.