Finlanda urmează exemplul Marii Britanii și mărește intervalul dintre cele două doze de vaccin împotriva Covid-19 la 12 săptămâni

Autoritatea sanitară finlandeză a recomandat miercuri distanţarea la 12 săptămâni a intervalului dintre cele două doze ale vaccinurilor împotriva COVID-19, aşa cum a procedat şi Marea Britanie, apreciind că acest demers va permite creşterea numărului de vaccinări fără a afecta eficacitatea acestora, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 03 feb. 2021, 14:25
Finlanda urmează exemplul Marii Britanii și mărește intervalul dintre cele două doze de vaccin împotriva Covid-19 la 12 săptămâni

”Comitetul naţional de experţi în problema vaccinării a ajuns la concluzia că, în contextul epidemiologic actual, este recomandată extinderea intervalului dintre doze pentru toate vaccinurile împotriva noului coronavirus la 12 săptămâni”, faţă de trei săptămâni, intervalul actual, a indicat autoritatea de sănătate publică (THL) într-un comunicat.

Distanţarea dozelor pe model britanic permite creşterea numărului de persoane care primesc prima doză, însă este o practică controversată, fără avizul fabricanţilor.

Pe fondul unei penurii de vaccinuri, această opţiune permite oferirea unei mari părţi a populaţiei ”o protecţie rezonabil de bună”, a argumentat Hanna Nohynek, medic în cadrul acestei autorităţi, citată într-un comunicat.

Autoritatea finlandeză, care ”recomandă ca a doua vaccinare a celor care au primit deja prima doză să fie amânată conform noii recomandări”, a evocat chiar şi posibilitatea unei mai bune eficacităţi în momentul în care dozele sunt distanţate.

”O persoană vaccinată are în general o mai bună protecţie cu o diferenţă importantă între doze, întrucât imunitatea corpului uman se maturizează şi se întăreşte”, a afirmat Hohynek.

Această recomandare finlandeză se referă la cele trei vaccinuri aflate în prezent pe piaţa Uniunii Europene: cel produs de Pfizer/BioNTech, cel de la Moderna şi cel de la AstraZeneca/Oxford, autorizat cel mai recent.

După ce Marea Britanie a ales să distanţeze dozele, BioNTech şi autoritatea care reglementează comercializarea medicamentelor în Statele Unite, FDA, a avertizat că nu există suficiente date clinice pentru asigurarea eficacităţii.

În prezent, Pfizer şi Moderna recomandă trei săptămâni între cele două administrări, iar AstraZeneca între 4 şi 12 săptămâni.

În Uniunea Europeană, Danemarca a autorizat de asemenea distanţarea până la şase săptămâni a intervalului dintre doze.

Potrivit unui studiu al Universităţii Oxford dat marţi publicităţii, în curs de evaluare de revista The Lancet, vaccinul AstraZeneca reduce cu 67% riscul de a contacta virusul după prima doză şi cu 76% pe acela de a dezvolta simptome. Potrivit acestui studiu preliminar, eficacitatea creştea de asemenea atunci când distanţa dintre doze creşte.

Finlanda, una dintre ţările europene cel mai puţin afectate de virus, a anunţat de asemenea miercuri că rezervă persoanelor cu vârsta sub 70 de ani vaccinul AstraZeneca, o decizie comparabilă cu cele mai multe ţări europene din cauza datelor considerate insuficiente în cazul vârstnicilor.

Te-ar mai putea interesa și
Cât costă revelionul 2026 în unul dintre restaurantele City Grill
Cât costă revelionul 2026 în unul dintre restaurantele City Grill
Grupul City Grill, cel mai mare jucător din HoReCa, care operează restaurante precum Caru’ cu Bere, Hanu’ Berarilor, vrea să atragă de revelion peste 3.200 de invitați în locațiile sale.......
Israel anunţă că pregăteşte retragerea din Gaza pe „linia convenită”
Israel anunţă că pregăteşte retragerea din Gaza pe „linia convenită”
Armata israeliană a anunţat joi că a început pregătirile şi stabileşte un protocol de luptă pentru a se retrage "în ...
Acord istoric – Pace în Gaza – Primele reacţii internaţionale. Ce spun UE, Turcia şi SUA
Acord istoric – Pace în Gaza – Primele reacţii internaţionale. Ce spun UE, Turcia şi SUA
Lideri ai instituţiilor europene şi şefii de stat şi de guvern din Franţa, Germania şi Spania au salutat joi dimineaţă ...
Kai-Uwe Trillenberg preia conducerea Mercedes-Benz România de la Natalie Thompson
Kai-Uwe Trillenberg preia conducerea Mercedes-Benz România de la Natalie Thompson
Kai-Uwe Trillenberg va prelua oficial rolul de CEO al Mercedes-Benz România, începând cu 1 decembrie 2025. Natalie Thompson ...