Firea: A fost semnată o convenţie RADET – ELCEN – Romgaz pentru achitarea în avans a gazelor

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că a fost semnată o convenţie între RADET, ELCEN şi Romgaz, privind justificarea avansurilor de plată agreată de Primăria Municipiului Bucureşti pentru repartizarea a 417 milioane de lei, pentru achitarea gazelor pentru întreaga perioadă de iarnă.
Economica.net - mie, 26 oct. 2016, 10:46
Firea: A fost semnată o convenţie RADET - ELCEN - Romgaz pentru achitarea în avans a gazelor

‘Ieri s-a semnat convenţia dintre RADET, ELCEN şi Romgaz, privind justificarea avansurilor de plată agreată de Primăria Municipiului Bucureşti pentru repartizarea în avans a sumei de 417 milioane de lei, adică aproximativ 100 de milioane de euro, pentru achitarea în avans a gazelor pentru întreaga perioadă de iarnă. Aceste fonduri, aproape o sută de milioane de euro, vor fi folosite exclusiv pentru asigurarea stocului necesar de gaze pentru funcţionarea la parametri necesari a regiei de furnizare a agentului termic RADET. Ca urmare, am iniţiat un proiect de hotărâre privind aprobarea acestei convenţii semnate deja de RADET, ELCEN şi Romgaz, un proiect de hotărâre care se află deja pe convocatorul care este anunţat al şedinţei Consiliului General din data de 31 octombrie’, a precizat edilul general, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Firea a spus că proiectul de hotărâre care ‘parafează şi legiferează practic convenţia pentru cele o sută de milioane de euro în avans’, a fost necesar ca urmare a ordonanţei de urgenţă 36/2016 referitoare la unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei.

‘Am solicitat Guvernului crearea unui cadru legal prin care Primăria Generală să poată să plătească gazele în avans, pentru a putea să depăşim perioada de iarnă, lucru care s-a întâmplat. Urmare a acestei ordonanţe de urgenţă s-a semnat convenţia cadru între RADET, ELCEN şi Romgaz, convenţie care face şi obiectul proiectului de hotărâre care va fi dezbătut şi – sper – votat în Consiliul General’, a mai spus ea.

‘Nu se pune problema falimentului RADET’, măsura insolvenţei fiind ‘singura soluţie viabilă pentru continuarea activităţii regiei în folosul bucureştenilor’, a adăugat Firea, menţionând că acest lucru a reieşit şi din analiza făcută în ultima perioadă.

Firea a punctat că va fi asigurată furnizarea apei şi a căldurii în perioada următoare, la parametrii necesari şi a contrazis afirmaţiile potrivit cărora în această iarnă nu ar exista stocul de gaze suficient pentru căldura bucureştenilor.

Reprezentantul administratorului judiciar, Gheorghe Piperea a menţionat că, potrivit legii, la finalul primelor 20 de zile de la deschiderea procedurii insolvenţei, administratorul judiciar trebuie să elaboreze un raport în care ‘să expliciteze creditorilor dacă sunt sau nu motive ca aceştia să teamă de trecerea la o procedură de faliment’.

‘Din analiza făcută, nu există temeri în ce priveşte o eventuală intrare în faliment a regiei. Asta nu înseamnă că regia este într-o situaţie deja rezolvată, în 20 de zile. Este o chestiune de luni, poate chiar de ani de zile. Ne concentrăm în momentul de faţă pe ceea ce înseamnă activitatea curentă. (…) Pentru operaţiunile curente, care înseamnă atât această convenţie, pe care am semnat-o după negocieri care au durat aproximativ patru zile şi care urmează să fie aprobată de Primărie, dar şi încasările care se fac din activitatea curentă a regiei, încasări care în momentul de faţă se orientează exclusiv către cheltuielile curente ale acestei entităţi. Creanţele care sunt născute înainte de deschiderea procedurii (…) urmând să fie declarate de către creditori şi trecute într-o listă a acestor creditori şi urmând să fie tratate printr-un plan de reorganizare pe care noi îl estimăm ca fezabil (…) după aproximativ 12-16 luni’, a explicat el.

Te-ar mai putea interesa și
Apa Nova intervine în București cu toate echipele și utilajele după ploaia torențială de astăzi
Apa Nova intervine în București cu toate echipele și utilajele după ploaia torențială de astăzi
Cantităţile de precipitaţii de luni după-amiaza din Bucureşti au depăşit 43 l/mp, şi izolat chiar 70 l/mp, iar instantaneu s-au depăşit şi 120 l/mp, fiind înregistrate acumulări......
Donald Trump, ținta criticilor voalate la Summitul ONU al Oceanelor de la Nisa. Președintele american a lipsit de la eveniment și a trimis un consilier în locul său
Donald Trump, ținta criticilor voalate la Summitul ONU al Oceanelor de la Nisa. Președintele american a lipsit de la eveniment ...
Marele absent de la cel de-al treilea Summit ONU al Oceanelor, UNOC3, care a început luni la Nisa (sud-estul Franţei), ...
Circulația pe DN10 între localitățile Ciuta și Unguriu din județul Buzău se desfășoară pe un singur fir din cauza aluviunilor de pe versanți
Circulația pe DN10 între localitățile Ciuta și Unguriu din județul Buzău se desfășoară pe un singur fir din cauza ...
Circulaţia rutieră pe DN 10, între Buzău şi Braşov, în dreptul localităţilor Ciuta şi Unguriu, se desfăşoară ...
XRP crypto și oportunități în presale: Ce îi atrage pe investitori în piața crypto în această săptămână?
XRP crypto și oportunități în presale: Ce îi atrage pe investitori în piața crypto în această săptămână?
Piața crypto trece printr-o perioadă de redresare în rândul criptomonedelor. Capitalizarea totală, la momentul redactării ...