Firea: Am pus la dispoziţia oamenilor de afaceri principiile de reglementare ale PUG

Economica.net
06 12. 2017
bucuresti_68594675849_76985600

‘Am pus la dispoziţia oamenilor de afaceri din România principiile de reglementare ale Planului Urbanistic General al Capitalei, astfel încât aceştia să aibă o imagine de ansamblu a zonelor în care pot dezvolta investiţii, planuri de afaceri viabile şi predictibile. Ne dorim ca PUG să fie elaborat până la sfârşitul anului 2018, astfel încât oraşul să se poată dezvolta armonios şi să poată atrage, în acelaşi timp, investiţii private ce vor duce, implicit, la creşterea economiei şi a nivelului de trai al bucureştenilor. Atât Planul Urbanistic General, cât şi Legea Capitalei sunt documente programatice, esenţiale, aflate în strânsă legătură, iar finalizarea acestora va garanta dezvoltarea municipiului Bucureşti’, a declarat edilul general.

La întâlnire au mai participat reprezentanţi ai mediului de afaceri, antreprenori, avocaţi, arhitecţi, profesori universitari din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’.

Arhitectul Tiberiu Florescu, reprezentatul Universităţii de Arhitectură, entitate care este liderul asocierii de firme ce lucrează la elaborarea PUG, a prezentat principiile de reglementare ale Planului Urbanistic General.

‘Se lucrează la un PUG cu principii clare de reglementare, un plan viu, gândit pentru o bună administrare a oraşului, ce va avea caracter de lege locală şi va ţine cont de un echilibru între mediul public şi cel privat’, a precizat el.

De asemenea, Gabriela Firea a subliniat importanţa unei colaborări strânse între administraţia locală şi mediul de afaceri din România prin realizarea unor parteneriate şi proiecte comune.

‘Pentru ca acest parteneriate să se poată concretiza, sunt necesare întâlniri constante, ca premise ale unei relaţii corecte, transparente, eficiente şi de lungă durată între municipiul Bucureşti şi mediul de afaceri. Am înfiinţat cele 22 de companii municipale tocmai pentru a intra în parteneriate public-private cu mediul de afaceri pe domeniile de specialitate. Astfel, aceste colaborări se pot realiza direct, pe bazele unei legislaţii care încurajează aceste tipuri de colaborări, care au permis dezvoltarea în marile capitale europene’, a mai precizat ea.

PUG este un document strategic pentru dezvoltarea oraşului care reglementează organizarea reţelei stradale, organizarea arhitectural-urbanistică, modul de utilizare a terenurilor, dezvoltarea infrastructurii edilitare, statutul juridic şi circulaţia terenurilor şi protejarea monumentelor istorice.