Firea amenință guvernul PNL că PSD va adopta în Parlament o lege care va permite părinţilor să stea cu copii până la redeschiderea şcolilor

Preşedintele PSD Bucureşti, primarul general Gabriela Firea, a anunţat miercuri că, în cazul în care Guvernul PNL nu va lua măsuri, social-democraţii vor adopta în Parlament un act normativ care să permită părinţilor să rămână acasă, alături de copii, până la redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor.
Economica.net - mie, 29 apr. 2020, 06:34
Firea amenință guvernul PNL că PSD va adopta în Parlament o lege care va permite părinţilor să stea cu copii până la redeschiderea şcolilor

„Prioritate zero! Este o urgenţă naţională! Trebuie să fim alături de părinţii care rămân acasă pentru a supraveghea copiii şi care riscă să rămână fără indemnizaţia de 75% din salariu după încetarea stării de urgenţă, pe 15 mai. Guvernul nu se gândeşte, încă, la situaţia acestor părinţi care nu au unde să lase copiii – nici la after-school sau grădiniţă, pentru că unităţile de învăţământ sunt închise, nici la bunici pentru că riscul infectării acestora e prea mare. La fel au procedat şi la începutul crizei, până când colegii mei parlamentari au elaborat un proiect de lege care prevedea o compensaţie de 75% pentru unul dintre părinţi, care va rămâne acasă pentru îngrijirea copiilor”, a scris Firea, pe Facebook.

Ea a adăugat că Ministerul Muncii „a preluat” proiectul respectiv şi l-a transformat în ordonanţă de urgenţă, dar l-a modificat „prost”, excluzând vacanţele din perioada în care se acordă compensaţia.

„Ulterior, când s-a apropiat vacanţa, iar părinţii au început să pună presiune, Guvernul a modificat OUG, lăudându-se apoi cu eliminarea propriei prostii. Dacă Guvernul PNL nu va lua măsuri, PSD va adopta urgent în Parlament un act normativ care să permită acestor părinţi să rămână acasă alături de copii până la redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor”, a susţinut Gabriela Firea.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că hotărârea de a nu fi deschise şcolile după data de 15 mai a fost luată pentru că în instituţiile de învăţământ din ţară nu ar fi condiţii pentru distanţarea socială, măsură ce limitează răspândirea noului coronavirus.

„Eu cred că foarte mulţi au o problemă cu asta, dar, pe de altă parte, gândiţi-vă ce problemă ar avea dacă şi-ar trimite copilul la şcoală şi copilul ar veni bolnav acasă şi ar aduce boala în familie. Cred că ar fi mult, mult mai complicat şi, având în vedere că există această lege care sprijină şi practic şi financiar părinţii care trebuie să stea cu copiii, îşi va găsi fiecare familie de români o soluţie proprie, cu toţii, evident, în speranţa că această fază nu va dura prea mult”, a spus Iohannis. 

Te-ar mai putea interesa și
Prelungirea plafonării tarifelor şi comisioanelor la RCA până la 31 martie reprezintă un risc de faliment pentru brokerii de asigurări – UNSICAR
Prelungirea plafonării tarifelor şi comisioanelor la RCA până la 31 martie reprezintă un risc de faliment pentru brokerii ...
Prelungirea plafonării comisionului de distribuţie şi îngheţarea preţurilor la poliţele RCA, până la 31 martie 2025, are potenţialul de a destabiliza iremediabil distribuţia de asigurări......
Natalia Ciobanu, specialist cu 18 ani de experiență în sustenabilitate, se alătură Indicathor ESG, soluție digitală de raportare ESG și strategie de sustenabilitate
Natalia Ciobanu, specialist cu 18 ani de experiență în sustenabilitate, se alătură Indicathor ESG, soluție digitală ...
Indicathor ESG, prima platformă din România și printre puținele din Europa de Est certificată oficial de Global Reporting ...
UniCredit continuă ofensiva pentru preluarea Commerzbank AG. Italienii şi-au majorat la aproximativ 28% participaţia deţinută la banca germană
UniCredit continuă ofensiva pentru preluarea Commerzbank AG. Italienii şi-au majorat la aproximativ 28% participaţia deţinută ...
UniCredit a anunţat miercuri că şi-a majorat la aproximativ 28% participaţia deţinută la Commerzbank AG, prin semnarea ...
Bursa este pe roșu, în contextul scăderii perspectivei ratingului. Scăderi accentuate la unele titluri
Bursa este pe roșu, în contextul scăderii perspectivei ratingului. Scăderi accentuate la unele titluri
Indicele BET al Bursei de Valori București este în scădere și, la această oră, 19 dintre cele 20 de acțiuni care-l ...