Firea anunţă că vor fi construite creşe şi săli de sport multifuncţionale
‘În Sectorul 5 vom construi cinci after school-uri, în Sectorul 2 – cinci creşe, iar în Sectorul 6 – cinci săli de sport multifuncţionale. Am discutat chiar şi ieri cu domnul primar de la Sectorul 4 şi avem, de asemenea, proiecte atât în ceea ce priveşte creşele, grădiniţele, after school-urile şi sălile de sport multifuncţionale. Aşa cum spuneam, ca primar general, ca mamă, ca părinte, consider investiţia în educaţie foarte importantă şi o punem pe primul plan alături de sănătate’, a spus Firea la inaugurarea creşei ‘Greieraşul’ din Sectorul 3.
Ea a subliniat că Municipalitatea investeşte foarte mult anul acesta în domeniul educaţiei.
‘Compania de Dezvoltare Durabilă lucrează în acest moment la câteva studii de fezabilitate şi proiecte tehnice în Sectorul 3 pentru şapte săli de sport multifuncţionale. De asemenea, Trustul de Construcţii Metropolitane, care e o companie a Primăriei Generale, lucrează deja în liceul din Sectorul 3 ‘Nichita Stănescu’, care are o poveste nefericită, aş putea să spun, deoarece de 10 ani se află pe lista de investiţii a BEI, dar s-a lucrat foarte puţin, iar firma care a câştigat contractul acum 10 ani a dat faliment şi a abandonat practic lucrările (…). Acum s-au reluat aceste lucrări şi în câteva luni de zile se vor şi finaliza’, a informat edilul general.
Firea a precizat că în prezent se realizează studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice privind aceste investiţii, care nu au cum să dureze mai mult de câteva luni, astfel că în toamna încep lucrările. Ea a menţionat că în ceea ce priveşte Liceul ‘Nichita Stănescu’ a primit garanţia că în cel mult o jumătate de an se finalizează lucrările de investiţii.
Tot în Sectorul 3, o companie a Primăriei Capitalei va lucra la reabilitarea şi modernizarea a două licee.
Întrebată dacă face faţă cererilor de locuri în creşe, ea a declarat: ‘Noi am centralizat toate aceste solicitări de la primăriile de sectoare, pentru că, potrivit legislaţiei în vigoare, primăriile de sectoare administrează învăţământul preuniversitar (…) Am inaugurat anul trecut, cu eforturile Primăriei Capitalei, creşe şi în Sectoarele 2 şi 4 şi vom face în continuare acest lucru. Ne dorim ca în grupe să fie cât mai puţini copii, în sensul să respectăm norma europeană. În Sectorul 3 nu se mai pune problema, pentru că se respectă această normă. În celelalte sectoare muncim împreună cu domnii primari ca să fie primiţi atât cei care nu au acum un loc într-o creşă sau grădiniţă şi, în orice caz, atunci când găsesc loc, să nu fie foarte mare aglomeraţie (…) Una e să ai în grupă 15-16 copii şi alta e să fie grupe cu câte 30 de copii. Actul educaţional nu poate să fie unul de calitate cu foarte mulţi copii într-o grupă şi de fapt acesta e efortul susţinut, iar Primăria Capitalei, la solicitarea primăriilor de sectoare, vine în întâmpinare cu investiţii’.