Firea: Aşteptăm răspuns de la CNAIR pentru a delimita segmentul de teren pe care se poate realiza Centura verde

Primăria Capitalei aşteaptă răspuns de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a delimita segmentul de teren pe care s-ar putea amenaja Centura verde a municipiului, a informat, luni, edilul general, Gabriela Firea.
Economica.net - lun, 10 feb. 2020, 18:05
Firea: Aşteptăm răspuns de la CNAIR pentru a delimita segmentul de teren pe care se poate realiza Centura verde

„Centura verde a Capitalei poate să o realizeze orice instituţie doreşte să se implice. Fie Ministerul Mediului, fie Garda de Mediu, Agenţia de Mediu, Primăria Capitalei, Consiliul Judeţean Ilfov. Am făcut demersuri – văzând că nimeni altcineva nu ia iniţiativa – pentru a încerca să delimităm segmentul de teren pe care s-ar putea amenaja Centura verde a Capitalei. Am făcut mai multe solicitări la Ministerul Transporturilor, la CNAIR, care să precizeze în scris care este culoarul de expropriere pentru Centura ocolitoare a Capitalei, mă refer la Centura rutieră, astfel încât eliminând acele zone pe care se va construi Centura rutieră să delimităm şi noi segmentul de teren pe care să putem să împădurim. Am avut discuţii şi cu Romsilva, Consiliul Judeţean Ilfov. Toată lumea doreşte să realizeze, dar ne lovim de acest impediment, pentru că nu este prealocat culoarul de expropriere de către CNAIR”, a explicat Firea, într-o conferinţă de presă, la sediul primăriei.

Ea a precizat că, până în prezent, CNAIR nu a oferit niciun răspuns şi şi-a exprimat speranţa că declaraţiile sale publice vor urgenta reacţia instituţiei.

„Aşa cum s-a întâmplat cu aplicaţia de la Ministerul Fondurilor pentru POIM, după o declaraţie publică de-a mea de ieri, şi azi hocus-pocus s-a deschis, Doamne ajută ca mâine să primim o adresă de la CNAIR, pe care o tot aşteptăm de la Ministerul Transporturilor, în care să ne transmită graficul şi segmentele de teren, acolo unde consideră că va fi construită Centura ocolitoare rutieră a Capitalei, astfel încât noi – pentru că nu deţinem decât în mică parte acele terenuri – (…) să facem acele exproprieri şi plantări de copaci”, a spus Gabriela Firea.

Premierul Ludovic Orban a criticat sâmbătă administraţia Capitalei pentru faptul că nu face demersuri în vederea realizării unei Centuri verzi.

„Nu se poate să ai cel mai poluat oraş şi cea mai poluată capitală şi să ştii de unde îţi vine această poluare şi să nu faci nimic. Toată lumea ştie că Bucureştiul are nevoie de Centura verde, care să împiedice pătrunderea în Bucureşti a prafului Bărăganului. Aceasta este stavila de care are nevoie Bucureştiul şi care trebuie realizată de către viitoarea administraţie a PNL, în parteneriat cu Guvernul. (…) Toată lumea ştie că Bucureştiul are nevoie şi de lărgirea la patru benzi a Centurii şi de Autostradă de Centură. Şi noi trebuie să ne asumăm acest obiectiv în următorii patru ani: că administraţia Bucureştiului împreună cu Guvernul să finalizeze şi Autostrada de Centură şi lărgirea la patru benzi a Centurii”, a declarat Orban.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Pe stâncile abrupte de pe coasta de nord-vest a Spaniei, pescarii îmbrăcaţi în combinezoane impermeabile evită valurile în timp ce culeg crustacee cu coaja delicată, o delicatesă de Crăciun......
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi că va demara în ianuarie anul viitor ...
Update: Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Update: Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, au anunţat miercuri agenţiile de presă ...
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ...