Firea estimează că lucrările la construcţia Spitalului Metropolitan vor fi demarate în prima parte a anului viitor

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, estimează că lucrările la construcţia Spitalului Metropolitan vor fi demarate în prima parte a anului viitor.
Economica.net - lun, 18 nov. 2019, 16:13
Firea estimează că lucrările la construcţia Spitalului Metropolitan vor fi demarate în prima parte a anului viitor

Potrivit unui comunicat de presă al municipalităţii, Firea a avut luni o şedinţă de lucru cu managerii spitalelor aflate în subordinea Primăriei Capitalei.

„Referitor la construcţia Spitalului Metropolitan, până la sfârşitul acestei luni, va fi predat studiul de fezabilitate, urmează contractarea proiectului tehnic şi apoi execuţia investiţiei. Estimăm ca în prima parte a anului viitor să fie demarate lucrările”, a spus Gabriela Firea.

Primarul general a discutat cu cei 19 manageri despre stadiul investiţiilor în acest domeniu, despre necesităţile privind dotarea şi modernizarea unităţilor medicale pe care le conduc, precum şi despre proiectele viitoare.

Primăria Capitalei, prin ASSMB, investeşte „constant” atât în cele 19 spitale aflate în administrare, cât şi în domeniul medicinei şcolare, alocările anuale pentru acest domeniu fiind, în medie, de 100 de milioane de euro anual, a susţinut Firea.

„Vă rog să vă asiguraţi că spitalele pe care le administrăm şi pe care dumneavoastră le conduceţi sunt pregătite pentru tot ceea ce înseamnă sezonul rece şi să ne transmiteţi ce mai aveţi nevoie astfel încât să nu fie nicio problemă în ceea ce priveşte condiţiile oferite pacienţilor. De asemenea, ca în fiecare an, vă încurajez să ne comunicaţi din timp toate necesităţile unităţilor medicale pe care le coordonaţi, astfel încât în bugetul anului viitor să continuăm procesul de modernizare a spitalelor din Capitală”, le-a transmis Firea managerilor.

Ea a subliniat că, pe lângă condiţiile moderne de tratament oferite, sunt esenţiale atât facilităţile oferite pacienţilor, cât şi personalului medical.

„Am majorat norma de hrană a pacienţilor şi am iniţiat, în premieră, un program prin care oferim locuinţe de serviciu personalului medical din spitalele pe care le administrăm, astfel încât să stimulăm cadrele medicale să rămână în ţară, în slujba pacienţilor din România. Până acum am achiziţionat 177 de locuinţe din cele 600 pe care ne-am propus să le cumpărăm şi vom demara şi cea de-a doua etapă prin care se realizează procedurile pentru restul de locuinţe”, a adăugat Firea.

Te-ar mai putea interesa și
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să între în grevă la începutul lunii viitoare, transmite agenția germană......
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...