Firea: Există întârzieri la plata datoriilor RADET către ELCEN. În sezonul cald, reparaţii la reţeaua de termoficare

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat joi că au existat întârzieri la plata datoriilor RADET către ELCEN, exprimându-şi convingerea totodată că, în perioada următoare, prin atragerea de fonduri, atât din Trezorerie, cât şi de pe piaţa liberă privată, municipalitatea va putea face faţă acestor restanţe.
Economica.net - joi, 23 mai 2019, 16:24
Firea: Există întârzieri la plata datoriilor RADET către ELCEN. În sezonul cald, reparaţii la reţeaua de termoficare

„Eu pot să vă spun faptul că, într-adevăr, sunt nişte întârzieri, din cauza faptului că Primăria Capitalei a primit de la Ministerul de Finanţe în decembrie şi în lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie, chiar şi mai sume mai mici decât lunile aferente anilor trecuţi din impozitul pe venit. Este singura noastră sursă pentru îndestularea bugetului. Peste 90% din bugetul Capitalei este provenit din cota parte din impozitul pe venit de la Ministerul de Finanţe. Noi nu încasăm taxe şi impozite locale – sunt toate la cele şase sectoare ale Bucureştiului. Prin urmare, am fost în imposibilitatea de a face aceste plăţi. Considerăm că, în perioada următoare, prin demersurile pe care le-am făcut prin direcţiile noastre de specialitate de atragere de fonduri, atât din Trezorerie, cât şi de pe piaţa liberă privată, ne vom echilibra şi vom putea să facem faţă şi acestor plăţi, care au rămas restante, şi nu doar în ceea ce priveşte gazele către ELCEN şi ELCEN către Distrigaz, ci şi în cazul unor companii care lucrează la obiectivele noastre pe şantierele Capitalei”, a precizat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă.

Alexandru Burghiu, administrator special RADET, a menţionat că întârzierea s-a înregistrat doar pentru luna ianuarie, fiind vorba despre o datorie scadentă pe data de 9 mai.

„Într-adevăr există o întârziere la plată pentru luna ianuarie. Este o întârziere mică, de aproximativ 15 zile, dar este o întârziere între RADET şi ELCEN. Între ELCEN şi Romgaz nu există absolut nicio întârziere. Facturile au fost plătite în termenul scadent. Cu siguranţă, suntem în procedură de a rezolva şi această problemă stringentă, şi anume a banilor. Cauza principală este tăierea fondurilor la finalul anului 2018. Deci nu este vorba de o rea intenţie. Pe această cale vreau să asigur cetăţenii Municipiului Bucureşti că sub nicio formă furnizarea apei calde nu va fi întreruptă. Este doar o problemă de documentaţie, formalităţi juridice şi plăţi care vor fi făcute, astfel încât să nu avem niciun impediment în furnizare”, a precizat el.

Firea: Apa caldă, întreruptă două-trei zile

Totodată, primarul general a precizat că pe durata verii vor avea loc reparaţii la reţeaua de termoficare, ceea ce va duce la întreruperea furnizării apei calde pentru două-trei zile.

„Pe perioada sezonului cald, se fac revizii, revizii foarte importante, în zonele vulnerabile, acolo unde sunt conductele cele mai afectate şi care de fiecare dată creează avarii pe perioada sezonului rece. De aceea, sunt întreruperi, dar nu mai mult de două-trei zile, pentru a se face aceste reparaţii vara, astfel încât să nu sufere cetăţenii pe timpul sezonului rece”, a spus ea.

Potrivit lui Alexandru Burghiu, este „cel mai ambiţios program de investiţii, modernizări şi revizii” realizat de RADET în ultima perioadă, fiind vorba de un „plan pe minim cinci ani”.

„Au început lucrările la Magistrala 2 Sud. (…) Este vorba de un contract între Primăria Capitalei şi Compania Municipală Energetica. Acea zonă afectată va fi modernizată, se va folosi o ţeavă preizolată, care să nu mai permită aceste pierderi. Suntem în faza de autorizare şi sper cât mai curând să avem autorizaţiile de construire pentru încă două tronsoane pe zona Ferentari şi Drumul Taberei. Am acţionat exact asupra acestor zone care au creat probleme. Totodată, cu forţe proprii, aşa cum s-a făcut an de an, vom înlocui tronsoanele cele mai afectate de infiltraţii. Până la finalul lunii sperăm să finalizăm procedura de achiziţii pentru lucrări cu terţi. Vorbim de nişte lucrări care, în ultimii opt ani de zile aproape, nu au mai avut loc. Am început, tot de săptămâna trecută, schimbarea unor echipamente foarte importante şi anume vanele de sectorizare”, a explicat el.

Te-ar mai putea interesa și
Iulius investește 80 de milioane de euro în reamenajarea Palas Iași, după un concept realizat de Foster + Partners
Iulius investește 80 de milioane de euro în reamenajarea Palas Iași, după un concept realizat de Foster + Partners
Grupul Iulius, deținut de omul de afaceri Iulian Dascălu, a anunțat investiții de 80 de milioane de euro în reamenajarea Palas Iași. Conceptul a fost gândit de renumitul birou de arhitectură......
Grevă pe 31 martie pe două aeroporturi belgiene, circulate frecvent de români
Grevă pe 31 martie pe două aeroporturi belgiene, circulate frecvent de români
Toate zborurile cu plecare pe 31 martie au fost anulate pe două aeroporturi principale care deservesc capitala Belgiei, ...
RABLA 2025 – Valoarea tichetelor din program ar putea să crească, anunţă Ministrul Mediului
RABLA 2025 – Valoarea tichetelor din program ar putea să crească, anunţă Ministrul Mediului
Valoarea tichetului pentru programul Rabla Clasic ar putea să crească de la 7.000 de lei, la 10.000 de lei, a anunţat ...
Motorola își consolidează prezența în România: 1 din 10 telefoane vândute sunt Motorola
Motorola își consolidează prezența în România: 1 din 10 telefoane vândute sunt Motorola
Motorola câștigă teren pe piața din România, după ce a înregistrat o cotă de piață de 10,7% în volum, în perioada ...