Firea: Guvernul ne-a promis că se va recupera întreaga sumă care a dezechilibrat bugetele Primăriei Capitalei şi a celor de sector

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, marţi, după întâlnirea edililor cu reprezentanţii Guvernului, că există o promisiune fermă din partea premierului Viorica Dăncilă şi a ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, "astfel încât să se recupereze întreaga sumă care a dezechilibrat bugetele", scrie News.ro.
Economica.net - mar, 11 iun. 2019, 13:45
Firea: Guvernul ne-a promis că se va recupera întreaga sumă care a dezechilibrat bugetele Primăriei Capitalei şi a celor de sector

„Ce s-a discutat acum, la întâlnire, nu reprezintă o păcăleală, sperăm să se întâmple aceste lucruri. Au fost luni în care nu s-a încasat ce era pe plan, asta este într-adevăr o certitudine, dar tocmai vorbeam că promisiunea este fermă, şi anume atât a doamnei premier, cât şi a domnului ministru de Finanţe Teodorovici astfel încât să se recupereze întreaga sumă care a dezechilibrat bugetele, în această situaţie ne aflăm”, a declarat, marţi, Gabriela Firea, după întâlnirea de la Guvern a primarilor din Bucureşti cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul de FInanţe, Eugen Teodorovici.

Firea a spus că au făcut propuneri pentru legea bugetului de anul viitor, dar acestea vor fi discutate într-un context mai larg, împreună cu primarii din întreaga ţară, scrie News.ro.

„Nu neapărat tensionată (discuţia – n.r.), dar destul de tristă, că nu e vesel să nu ai bani şi să nu poţi să plăteşti subvenţia la transportul în comun, la termoficare, la spitale… tristă, dar finalul totuşi eu spun că a fost bun, şi nu sunt un om care să se entuziasmeze aşa… Sperăm să fie bine aşa cum s-a promis la rectificare. (…) pe cash flow doar Primăria Capitalei are probleme şi au fost recunoscute şi de către Ministerul de Finanţe şi pe cash flow ne vom descurca cu ceea ce avem pe fila de plan”.

La rândul său, Robert Negoiţă a spus că s-a reanalizat discuţia avută în luna ianuarie, când a fost semnat şi un document, însă anumite lucruri nu s-au întâmplat tocmai aşa cum scria în document.

„Dar să lăsăm trecutul cum a fost, avem un angajament din partea doamnei prim-ministru şi din partea domnului ministru de Finanţe că sumele de care am fost vitregiţi în primele trei luni ale anului vor fi restituite la rectificarea bugetară. Pe cale de consecinţă, este un pas înainte, avem o promisiune, sperăm că lucrul ăsta se va şi întâmpla la rectificarea bugetară”, a afirmat Negoiţă.

El a spus că un alt aspect este că atâta vreme cât cotele au fost modificate în ultimii trei ani, mai ales ultimii doi ani, a insistat ca acesta cote să fie trecute nu doar în legea bugetului, ci în legea finanţelor publice locale.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că primăriile au bugetele mult mai mici decât li s-a promis la începutul anului, aflându-se într-un ”faliment nedeclarat”. Firea spus că s-a ajuns să nu poată fi asigurată funcţionarea curentă, iar facturile sunt ţinute neînregistrate pentru a nu se intra pe arierate.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, care deţine şi funcţia de preşedinte al Asociaţiai Municipiilor, a declarat, luni, că primăria pe care o conduce este într-o situaţia financiară deficitară, banii pe primele trei luni fiind furaţi de către Guvernul României.

”Banii pe primele trei luni au fost furaţi de către Guvern, primăriile sunt văduvite de acele sume”, a spus, luni, primarul Robert Negoiţă.

Întrebat dacă crede că problemele se vor rezolva, după discuţiile cu premierul Dăncilă şi ministrul Teodorovici, Negoiţă a spus: ”Avem un angajament de genul că o să rezolve această problemă, dar dacă acest angajament este la fel de credibil sau care va fi respectat la fel ca cei 60% care vor veni către primării….Au promis 60% şi respectarea programului de guvernare. Nu se respectă, este simplu: să plece acasă”.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...