Firea iese la cumpărat locuinţe pentru medici şi asistente. Cine primeşte locuinţă de serviciu

29 04. 2018
medici_60465200

Primăria Capitalei are pentru acest an un buget de 15 milioane de euro pentru achiziţia de locuinţe pentru medicii şi asistentele care lucrează în cele 19 spitale aflate în administrare. 

Proiectul supus votului consilierulor generali ai Capitalei, care se vor întâlni pe 4 mai, prevede ca achiziţionarea locuinţelor să fie supusă aprobării CGMB, iar identificarea şi negocierea se va face de către o comisie mixtă compusă din specialişti numiţi de primarul Gabriela Firea. 

„Demararea acestui proiect poate fi considerat un motiv întemeiat pentru care medicii şi asistenţii medicali să nu mai fie tentaţi să părăseacă ţara„, se arată în expunerea de motive. Primăria vrea să cumpere garsoniere şi apartamente cu două şi cu trei camere. 

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a transmis Primăriei pe 20 februarie 2018, lista cu necesarul de locuinţe pentru angajaţii spitalelor: 406 apartamente şi 94 de garsoniere. 

Pe 2 martie, primarul Firea anunţa intenţia de a cumpăra de pe piaţa liberă 500 de locuinţe pentru medici şi asistente. 

Cele mai multe solicitări pentru locuinţe vin din partea angajaţilor de la Spitalul Colţea: 127 în total. S-au solicitat 17 garsoniere, 60 de apartamente cu două camere şi 50 de apartamente cu trei camere. 

De la Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino se solicită 73 de locuinţe pentru infirmiere, registratori medicali şi îngrijitoare. 

65 de angajaţi ai Spitalului Clinic Sf. Maria solicită locuinţe, iar personalul de la Spitalul Obregia solicită 31 de apartamente şi 21 de garsoniere. 

În total, 509 locuinţe pe care Gabriela Firea vrea să le cumpere de pe piaţa liberă. 

Locuinţele trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

  • să fie situate pe raza Municipiului Bucureşti, în apropierea staţiilor de metrou, grupate în blocuri sau ansambluri de locuinţe;
  • să fie în proprietatea persoanelor fizice sau juridice care îşi prezintă oferta, iar la data perfectării contractului, imobilul să fie liber de sarcini;
  • să aibă documentaţia cadastrală întocmită şi deja înscrisă în Cartea Funciară;
  • să nu se afle pe lista imobilelor expertizate tehnic şi încadrate la risc seismic gradul I, II şi III;
  • să fie racordate la reţeaua publică de energie termică, energie electrică, gaze, apă potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate şi a reziduurilor menajere a Municipiului Bucureşti şi să existe contorizare pe imobil cu contract de deschidere utilităţi;
  • să deţină instalaţii de prevenire şi stingere a incendiilor;
  • pentru imobile care au mai mult de patru etaje ascensorul să fie în stare de funcţionare şi să deţină avizele necesare, conform normelor în vigoare;
  • să deţină spaţii destinate colectării, depozităţii şi evacuării deşeurilor menajere;
  • să deţină rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi;
  • să respecte suprafeţeşle minimale de locuit;
  • să aibă acces liber individual la spaţiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive a spaţiului deţinut de către o altă persoană sau familie;
  • să aibă spaţiu pentru odihnă;
  • să aibă spaţiu pentru prepararea hranei;
  • să aibă grup sanitar