Firea: În ultimii 50-60 de ani nu s-a investit serios în sistemul de termoficare

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat miercuri că, în ultimii 50 - 60 de ani, nu s-a investit serios în sistemul de termoficare, adică să se facă o înlocuire totală a conductelor.
Economica.net - mie, 25 sept. 2019, 12:12
Firea: În ultimii 50-60 de ani nu s-a investit serios în sistemul de termoficare

Ea a susţinut, într-o conferinţă de presă, că în perioada mandatului său au fost reabilitaţi 180 de kilometri de conducte RADET.

„În sistemul de termoficare nu s-a mai investit la modul serios, însemnând o înlocuire totală a conductelor, de 50 – 60 de ani. În ultimii 10 ani s-au făcut cârpeli mai mult. (…) De când sunt eu primar am reuşit să reabilităm 180 de kilometri de conductă a RADET. Nu este foarte mult comparativ cu totalul, dar este foarte mult comparativ cu cât s-a reabilitat anterior. Au fost ani de zile în care de la PMB către RADET nu mai pleca subvenţia. Sute de milioane de lei folosiţi în alte scopuri decât în scopul care ar fi trebuit, şi anume achitarea facturilor către RADET, deci subvenţia, astfel încât şi RADET la rândul său să îşi poată achita facturile”, a afirmat Gabriela Firea.

Edilul Capitalei a menţionat că, în Bucureşti, populaţia dar şi celelalte entităţi care sunt abonate la RADET plătesc cea mai ieftină gigacalorie pentru că PMB acoperă 65% din costul real al facturii pentru apă caldă şi căldură.

„S-a pus problema, la un moment dat, dacă toţi cetăţenii din Bucureşti ar trebui să beneficieze de această subvenţie maximală şi răspunsul a fost următorul: este foarte dificil, foarte greu de delimitat familiile, persoanele care merită în continuare să primească agentul termic subvenţionat de Primărie şi cele care nu s-ar încadra. Ar fi un proces mult prea laborios. Din numărul total de apartamente din Bucureşti, aproape 550.000 sunt racordate, sunt abonate la RADET şi de asemenea e vorba de un număr foarte mare de locuitori – aproape un milion şi jumătate. Deci nu vorbim de o situaţie simplă, ci de una complexă şi ne referim la aproape tot Bucureştiul. După toate analizele realizate de către instituţii internaţionale de a trece de la un sistem centralizat de termoficare la centralele de apartament, cum s-a mai încercat în anii trecuţi, ar fi un procent nesustenabil, ar crea haos în Capitală şi nu există nicio companie, nici la nivel internaţional, care să acopere un număr atât de mare de centrale de apartament, plus că factura ar sări în aer. Nu vreau să mă gândesc cum ar ajunge familii întregi din Bucureşti pe stradă pentru că nu şi-ar mai putea plăti factura în urma achiziţionării unei centrale de apartament pe gaze, deci este imposibil. Cine lansează aceste petarde în presă, în comunicate de presă, cele mai multe plătite de firme de PR, nu ştiu ce vorbesc şi nu înţeleg complexitatea fenomenului sau vor să facă rău”, a spus edilul Capitalei.

Gabriela Firea a acuzat, cu acest prilej, „atacuri, chiar ameninţări făţişe, şi instaurarea unei stări de nelinişte în rândul populaţiei” pe această temă, pentru că „sunt persoane interesate să îşi primească banii şi persoane interesate să smulgă voturi, ceea ce nu este corect”.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...