Firea: Lărgirea la 4 benzi a Şoselei Fabrica de Glucoză avansează şi ar trebui finalizată în această primăvară

Primarul municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, afirmă că "lărgirea la 4 benzi a Şoselei Fabrica de Glucoză, din zona foarte aglomerată Pipera, avansează", în prezent constructorul lucrând la modernizarea benzilor de circulaţie vechi, urmând ca în primăvară să fie finalizată, "în funcţie de condiţiile meteorologice".
Economica.net - sâm, 25 ian. 2020, 09:09
Firea: Lărgirea la 4 benzi a Şoselei Fabrica de Glucoză avansează şi ar trebui finalizată în această primăvară

„OxigenPentruBucureşti #Investitii #FluentaTrafic. După deschiderea circulaţiei pe cele două benzi nou construite, lucrările s-au mutat pe bucata veche a şoselei. În mai puţin de o lună, au fost realizate lucrări de decopertare şi desfacere a vechilor straturi de asfalt pe toată lungimea între Şoseaua Petricani – Nod A3 şi Bd. Barbu Văcărescu. De asemenea, a fost realizată săpătura necesară îmbunătăţirii terenului de fundare şi o parte dintre lucrările necesare la reţeaua de apă şi canal. În perioada următoare, vor fi realizate lucrări de repoziţionare a reţelei de gaze pe anumite zone şi o parte dintre branşamentele necesare. Pe tronsonul nou construit, urmează finalizarea lucrărilor de la intersecţia cu strada Intrarea Chefalului şi a reţelei de iluminat public. Astfel, în funcţie de condiţiile meteorologice, lucrarea se va finaliza în această primăvară”, precizează primarul general într-o postare făcută sâmbătă pe pagina sa de Facebook.

Potrivit primarului general, proiectul noii şosele presupune lărgirea la 4 benzi, două pentru fiecare sens de circulaţie, a arterei de 1,8 km lungime, între Şoseaua Petricani – Nod A3 şi Calea Floreasca. Fiecare bandă va avea 3,5 metri lăţime, iar trotuarele vor include şi o pistă pentru biciclişti cu o lăţime de 1,5 metri pentru fiecare sens.

Dirigenţia de şantier este realizată de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti. Executarea lucrărilor este realizată de asocierea Straco Grup – Tracon – Primacons Group, iar costul actualizat se ridică la circa 48 milioane lei fără TVA, mai menţionează Gabriela Firea.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria – O nouă decizie controversată. Parlamentul a adoptat un nou amendament electoral prin care se reduce numărul circumscripțiilor din Budapesta
Ungaria – O nouă decizie controversată. Parlamentul a adoptat un nou amendament electoral prin care se reduce numărul ...
Parlamentul ungar a adoptat marţi un nou amendament care remodelează peisajul electoral al ţării prin reducerea numărului de circumscripţii din capitala Budapesta, într-un moment în care......
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind „bună” Studiu
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind „bună” ...
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind "bună" - cea ...
Glasul roţilor de fier în 2024 – Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani. Ce proiecte au început şi s-au finalizat în transportul feroviar
Glasul roţilor de fier în 2024 – Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani. Ce proiecte au început ...
În materie de transport feroviar de călători, vedeta anului 2024 este trenul Coradia Stream, livrat de Alstom, prima garnitură ...
Cărbunele nu se predă. Cererea mondială va continua să atingă niveluri istorice în fiecare an, cel puţin până în 2027
Cărbunele nu se predă. Cererea mondială va continua să atingă niveluri istorice în fiecare an, cel puţin până în 2027
Cererea mondială de cărbune ar urma să atingă noi recorduri în fiecare an, cel puţin până în 2027, se arată într-un ...