Firea: Lucrările efectuate de companiile municipale vor fi plătite abia după ce se va face recepţia
‘Am constatat că în mass-media au fost preluate, pur şi simplu, fără nicio minimă verificare, comunicatele de presă ale unor consilieri generali din opoziţie, din CGMB, şi mă refer aici la unii dintre consilierii generali ai PNL şi o parte dintre consilierii USR. (…) Declaraţiile politice venite de la consilierii generali au fost preluate de către jurnalişti din secţiile politic, care nu au analizat din punct de vedere administrativ lucrurile afirmate în acele luări de poziţie, care toate – şi vă spun în cunoştinţă – sunt minciuni, invenţii, concluzii trase fără niciun fel de răspundere şi fără profesionalism’, a declarat Firea pentru ‘Adevărul’.
Ea a precizat că sumele vehiculate în spaţiul public nu au fost exacte, în special cele privind salariile. Firea a menţionat că în timpul campaniei electorale a anunţat că îşi doreşte schimbarea modului de administrare a Capitalei, preluând modelul vienez, în condiţiile în care modelul administrativ pe care l-a întâlnit la preluarea mandatului era unul ‘învechit, depăşit, uzat moral şi profesional’.
‘Până acum, Consiliul General aproba un buget – draft-ul se realiza la finalul anului, bugetul se realiza la începutul fiecărui an, după aprobarea bugetului general al ţării şi votul din Parlament – sumele respective plecau din Primărie către entităţile respective, regii sau administraţii, şi erau folosite cum doreau conducerile acelor entităţi administrative. Nimeni, dar nimeni, niciodată, nu mai verifica nimic. Nici cu cine se realizează contracte de asociere, nici dacă execuţia este conform contractului’, a susţinut primarul.
Ea a susţinut că în jurul Primăriei Generale ‘s-a dezvoltat un sistem ocult din punct de vedere al corectitudinii business-ului administrativ’, iar în acest context a atras atenţia asupra faptului că fratele directorului UTI era director la Administraţia Străzilor.
‘Doar o mână de firme – căpuşă, le pot spune deja – aveau contracte de 20 de ani. Alţi oameni de afaceri nu mai pătrundeau niciodată. Era un sistem închis, un sistem ocult. Din punctul meu de vedere, în jurul Primăriei Generale a Capitalei s-a dezvoltat un sistem ocult din punct de vedere al corectitudinii business-ului administrativ, în sensul că doar câteva firme au avut acces la aceste fonduri, la toate regiile şi administraţiile. Aceleaşi. Este una care e în toate activităţile companiei. Vi se pare normal? O firmă – UTI – care apare şi pe şantiere, şi la Administraţia Străzilor, şi la semafoare, şi la Arena Naţională. Peste tot, direct sau prin diferite asocieri’, a declarat Firea.