Firea: Lucrările propriu-zise la Spitalul Metropolitan încep în martie 2020

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că demararea lucrărilor propriu-zise la Spitalul Metropolitan va avea loc în martie 2020 şi a afirmat că în prima şedinţă a CGMB vor fi supuşi aprobării indicatorii tehnico-economici.
Economica.net - mie, 11 dec. 2019, 12:19
Firea: Lucrările propriu-zise la Spitalul Metropolitan încep în martie 2020

„În prima şedinţă a CGMB vom supune aprobării indicatorii tehnico-economici (…) Construcţia va fi finalizată în 3 ani”, a spus, miercuri, Firea, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acesteia, costul este unul mic, comparativ cu preţurile actuale pe care le presupune construirea unei unităţi de sănătate. „400 milioane de euro pentru circa 1.000 de paturi e un preţ foarte bun, foarte corect”, a spus Firea.

Ea a declarat că, din cele aproximativ 1.000 de paturi pe care le va avea spitalul, 750 vor fi destinate spitalizării continue. Firea a menţionat că există deja studiul de fezabilitate realizat de două companii municipale.

Primarul general a mai spus că spitalul va avea 30 de săli de operaţii. Firea a informat că va exista posibilitatea de cazare pentru rudele celor trataţi în spital şi pentru medicii care lucrează acolo.

Primarul a anunţat că vor fi create 1.300 de noi locuri de muncă, dintre care 1.100 pentru medici şi asistente medicale. Firea a adăugat că nu este vorba despre un simplu spital, ci despre un complex de sănătate care va cuprinde inclusiv un campus pentru studenţi, o grădiniţă şi o creşă.

„Vor fi câteva corpuri importante de clădire, un turn de 12 etaje cu heliport, un alt turn de 7 etaje, încă unul, de asemenea, vor fi mai multe funcţiuni în afară de spitalul propriu-zis (…). Mă bazez pe faptul că în Consiliul general, în ciuda tensiunilor politice din ultima perioadă, vom obţine majoritate şi vot. (…) Este vorba de 10 hectare, 5 ne aparţineau (…) 5 hectare le-am primit de la Guvern, după lupte seculare care au durat mai mult de un an şi după voturi negative din partea CGMB”, a declarat Firea.

Ea a menţionat că, atunci când a decis construirea Spitalului Metropolitan, a făcut mai multe demersuri, atât pe lângă Ministerul Sănătăţii, cât şi la Bruxelles, pentru a obţine şi fonduri europene.

„Ni s-a explicat că pe actuala legislaţie (…) vor fi finanţate cele trei spitale regionale, regiunea Bucureşti – Ilfov fiind una cu un PIB mare pe cap de locuitor şi deci bogată – nu prea înţelegem ce înseamnă bogată (…). Nu s-au obţinut fonduri europene, nici măcar o parte, să fi avut doar cofinanţarea, nu s-au obţinut deocamdată nici fonduri naţionale, în speţă de la Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Dezvoltării, ne bazăm pe bugetul local, bineînţeles, o investiţie multi-anuală, trei ani de zile pentru spitalul propriu-zis şi ulterior pentru finalizarea investiţiilor din zonă (…). Fac un apel pe această cale la Guvernul României să nu mai trateze Primăria Capitalei gândindu-se doar la mine”, a spus Firea.

Arhitectul Gabriel Dumitrache, coordonator al proiectului privind spitalul metropolitan, a spus că suprafaţa totală a acestei unităţi sanitare va fi de 247.000 de metri pătraţi. „Reprezintă o clădire extrem de importantă, fiind a doua din România la ora actuală, după Palatul Parlamentului”, a declarat arhitectul.

Potrivit acestuia, este un proiect inovator atât pentru România, cât şi pentru medicină în general, deoarece acest spital va fi unul dotat cu cea mai înaltă tehnologie la ora actuală.

Turkes Ablachim, director medical al ASSMB, a declarat că se va încerca realizarea de departamente funcţionale în Spitalul Metropolitan.

„Vom încerca, dacă ne va ajuta şi legislaţia, să realizăm departamente funcţionale dedicate unui tip de patologie, nu unei specialităţi, astfel că în acest spital metropolitan vom avea nişte clădiri, nişte structuri dedicate sănătăţii mamei şi copilului, într-un concept care uneşte obstetrică, ginecologia, neonatologia, secţiile de prematuri, clinicile de fertilizare in vitro (…). Ne-am gândit să avem un centru de cardiologie complex, care să includă tehnicile de cardiologie intervenţionale moderne, ajutate, evident, de un departament de imagistică (…). Pacienţii neurologici vor avea, de asemenea, un departament dedicat, nu numai pentru diagnosticul şi tratamentul prompt al accidentelor vasculare cerebrale, dar şi departamentul neurochirurgie şi radiologie intervenţională asociat”, a adăugat Turkes Ablachim.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...