‘Fac un anunţ în premieră. Mă gândesc foarte serios, atât eu, cât şi colegii mei, am discutat şi cu reprezentanţii sindicatului de la RADET, ca în perioada următoare să organizăm un concurs internaţional pentru un management performant la RADET. Nu ne mai permitem să încercăm maniere autohtone care au dat greş până acum. Nu ne mai permitem ceea ce s-a întâmplat în anii trecuţi, peste 20 de ani, în care conducerea acestei regii a fost politizată şi în care, din cauza firmelor căpuşă care s-au îmbogăţit pe seama RADET, noi să avem aceste probleme’, a spus Firea.
Gabriela Firea a mai precizat că în cadrul reţelei de termoficare există zone vulnerabile unde agentul termic nu este la parametrii doriţi.
‘Din cauza subfinanţării RADET, în continuare în Bucureşti sunt anumite zone în care apa caldă şi căldura, atunci când este ger, din păcate nu sunt la parametrii doriţi. Încă din prima zi de mandat am garantat, şi am şi început această perioadă de modernizare a conductelor RADET, care sunt foarte îmbătrânite, 40-50 de ani. Timp de 27 de ani nu s-a investit niciun leu în modernizarea acestor conducte ale RADET, de aceea şi sunt avarii, iar când este ger sunt câteva cartiere, în special în sectoarele 2 şi 6, care sunt afectate şi au presiunea scăzută. Nu se pune problema să nu avem gaze, pentru că noi le-am achitat în avans’, a precizat Firea.
Administratorul public al Municipiului Bucureşti, Sorin Chiriţă, a declarat că în cei 27 de ani care au trecut de la Revoluţie ‘sistemul de termoficare centralizat al Municipiului Bucureşti a fost lăsat în paragină’.
‘Nu numai că nu s-au investit bani în reţeaua primară, în special. Dar au dispărut şi două CET-uri. Dezechilibrele pe care le avem astăzi, în capetele de reţea, se datorează şi acestei dispariţii. Două CET-uri: Titan şi Pipera. Efectiv, ele au dispărut. De la preluarea mandatului doamnei primar general am făcut un efort considerabil pentru a îmbunătăţi sistemul’, a spus el.
Chiriţă a confirmat informaţiile apărute în presă, conform cărora ar exista un stoc de ţevi pentru sistemul de termoficare, dar a subliniat că acesta nu poate fi folosit, deoarece nu este inventariat şi expertizat.
‘Nu putem să avem evidenţa, pentru că ea a rămas undeva în custodia unor firme care ulterior au intrat în insolvenţă. Nişte firme căpuşă, care nu mai pot fi identificate. Lucrurile acestea vor fi clarificate. Au fost precizate şi de administratorul judiciar, au fost precizate de noi şi în rapoartele Corpului de control. Organele abilitate cu siguranţă vor face lumină în acest subiect. Ceea ce ne-am propus noi şi am realizat până în momentul de faţă a fost menţinerea sistemului în parametri. În ciuda faptului că sistemul a fost proiectat să reziste la minus 18 grade şi mai puţin la fluctuaţii de temperatură, a funcţionat în perioada aceasta fără opriri. Am făcut reviziile, corespunzător, în toată perioada verii şi în iarnă’, a declarat el.