Firea mai dă 3 milioane de euro pentru 25.000 de vouchere pentru biciclete

Aproape 30.000 de bucureşteni au depus cereri pentru a obţine un voucher de 500 de lei pentru achiziţia unei biciclete în cadrul unui program al Primăriei Capitalei. Doar 5.000 dintre aceştia vor primi în următoarele două săptămâni voucherele acasă, iar Primăria vrea suplimentarea lor la cel mult 25.000, se arată într-un proiect de hotărâre care se află pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 30 august. 
Andrada Ghira - vin, 25 aug. 2017, 09:07
Firea mai dă 3 milioane de euro pentru 25.000 de vouchere pentru biciclete

„Proiectul privind acordarea unui număr de 5.000 de vouchere în valoare de 500 de lei/voucher/persoană s-a bucurat de un real succes în rândul cetăţenilor, iar solicitările acestora au depăşit cu foarte mult numărul aprobat iniţial”, se arată în documentul citat. 

Primăria a anunţat recent că a înregistrat circa 30.000 de solicitări pentru voucherele de 500 de lei pentru biciclete, iar primii 5.000 de locuitori vor primi în două săptămâni voucherele acasă. 

Astfel, Direcţia de Mediu propune suplimentarea numărului de vocuhere cu un număr de maximum 25.000 de vouchere care vor putea fi utilizate pentru achiziţia de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice şi dispozitive de tip Segway/Ninebot, se arată în document. 

În total, Primăria, condusă de Gabriela Firea, va cheltui aproape 3,3 milioane de euro pentru ca bucureştenii să cumpere 30.000 de biciclete. 

Direcţia Generală Economică propune menţinerea alocării a 2,5 milioane de lei până la expirarea valabilităţii tranşei de 5.000 de vouchere aferentă acestei sume, dar şi identificarea cât mai urgentă a eventualelor sume sume suplimentare de bugetat în acest an pentru o nouă tranşă de cel mult 25.000 de vouchere. 

Suma identificată ca efort bugetar pentru acest an va putea face obiectul unei rectificări corespunzătoare a bugetului Bucureştiului, se mai arată în document. 

Dacă primele 5.000 de vouchere pot fi folosite până la sfârşitul lunii octombrie, cele 25.000 de vouchere vor avea ca termen de valabilitate sfârşitul acestui an. 

Te-ar mai putea interesa și
Groenlanda vrea să colaboreze mai mult cu SUA în domeniile apărării și minier, anunță premierul Mute Egede
Groenlanda vrea să colaboreze mai mult cu SUA în domeniile apărării și minier, anunță premierul Mute Egede
Groenlanda doreşte să coopereze mai strâns cu Statele Unite în domeniul apărării şi în cel al explorării resurselor miniere ale insulei, a declarat prim-ministrul groenlandez Mute Egede,......
ANSVSA a început o campanie de informare și control pentru prevenirea apariției virusului febrei aftoase în România
ANSVSA a început o campanie de informare și control pentru prevenirea apariției virusului febrei aftoase în România
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a demarat o serie de măsuri pentru ...
Grindeanu: Peste 70 de milioane de tone de bunuri din Ucraina au tranzitat România de la începutul războiului
Grindeanu: Peste 70 de milioane de tone de bunuri din Ucraina au tranzitat România de la începutul războiului
Traficul de bunuri din Ucraina prin România după începutul războiului a atins un nivel record de 70 de milioane de tone, ...
Ultimul centru de informare turistică din Paris a fost închis
Ultimul centru de informare turistică din Paris a fost închis
Ultimul centru tradiţional de informare turistică din Paris, unde vizitatorii puteau să îşi facă rost de broşuri şi ...