Firea: Nu renunţăm la benzile unice, nu sunt excluse şi alte măsuri. Numărul maşinilor din aria metropolitană a crescut cu 30.000 în patru luni
Într-un comunicat transmis miercuri dimineaţă, Primăria Capitalei spune că Gabriela Firea a avut o şedinţă cu reprezentanţii direcţiilor de transporturi şi utilităţi din primărie pentru a stabili modul de implementare a măsurilor care vor însoţi introducerea culoarelor unice pentru transportul în comun în Bucureşti, scrie News.ro.
„Nu se pune în niciun caz problema să renunţăm la culoarele unice. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, un document strategic de planificare a transportului în regiunea Bucureşti-Ilfov, realizat sub coordonarea BERD, precizează clar că una dintre măsurile care duc la creşterea mobilităţii este realizarea acestor benzi destinate transportului public. Vom acţiona să facem această măsură cât mai eficientă, astfel încât efectele benefice să fie mai mari decât neajunsurile, aplicând în această perioadă un set de măsuri complementare care să ajute la decongestionarea traficului”, susţine Gabriela Firea.
Firea spune că la finalul lunii aprilie în Bucureşti erau înmatriculate 1,274 de milioane de autovehicule, plus alte 155.000 înmatriculate în Ilfov. Faţă de finalul anului trecut se înregistrează, în doar patru luni, o creştere de peste 30.000 de autovehicule în zona metropolitană Bucureşti, cărora li se adaugă autovehiculele, deloc puţine,maşinile care tranzitează zilnic Bucureştiul, precum şi cele înmatriculate în alte judeţe sau în alte ţări care au proprietari ce locuiesc, de fapt, în Capitală.
Primarul general susţine că în foarte scurt timp oraşul va fi complet blocat dacă nu vor fi luate măsuri de descurajare a traficului rutier, iar „pentru început” municipalitatea are în vedere doar măsuri care să stimuleze conformarea voluntară, de genul incurajării transportului în comun sau a celui ecologic, dar în perspectivă „nu sunt excluse şi alt gen de măsuri”.
Principalele proiecte ale municipiului Bucureşti care vizează fluidizarea traficului rutier în zonă Bucureşti-Ilfov sunt incluse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 şi vizează introducerea de benzi de circulaţie cu prioritate pentru transportul public pe o distanţă de 25 kilometri, achiziţia a 100 de troleibuze, 100 de tramvaie şi 400 de autobuze, pentru început, modernizarea infrastructurii de tramvai şi extinderea acesteia cu 41 de kilometri de cale dublă, precum şi reabilitarea a aproximativ 1.800 de staţii.
Primăria Capitalei mai enumeră, printre mărsurile pe care le are în vedere, construcţia de parcări de tip Park & Ride la punctele cheie de intrare în oraş,· construcţia de parcări subterane, amenajare şi lărgire Prelungirea Ghencea, lărgire str. Jandarmeriei, reconfigurarea întregii zone de birouri Pipera-str. Fabrica de Glucoză, str. D. Pompeiu, str. Petricani, str. Andronache, Şoseaua Colentina, amenajarea infrastructurii utilitare pentru biciclete (piste şi locuri de parcare), precum şi extinderea sistemului de închiriere biciclete (bike-sharing), crearea de noi zone cu prioritate pentru pietoni şi biciclişti în centrul oraşului, concomitent cu modernizarea spaţiul urban public şi îmbunătăţirea condiţiilor de accesibilitate pentru persoane cu mobilitate redusă, regândirea şi extinderea sistemului de management al traficului.
Luni dimineaţă, Primăria Capitalei a testat introducerea benzii unice pentru autobuzele RATB pe Şoseaua Bucureşti – Ploieşti, pe sensul de intrare în Capitală. În acel interval, la intrarea în Bucureşti dinspre DN 1 s-a circulat în coloană, mai mulţi şoferi semnalând, pe Facebook, că s-au format cozi încă de la Săftica, unde maşinile au stat în coloană şi s-au parcurs cinci kilometri în mai mult de o oră, traficulfiind îngreunat din zona Academiei de Poliţie, unde se trecea de la trei benzi de circulaţie la două benzi, până la Casa Presei Libere.
Ulterior, primarul Gabriela Firea a anunţat că se va circula din nou fără restricţii pe tronsonul Băneasa-Piaţa Charles de Gaulle şi că proiectul benzii unice va fi reluat după începerea vacanţei şcolare.
„Am solicitat tuturor instituţiilor implicate în proiectul benzii unice ca demararea acestuia să se facă într-o perioadă în care traficul este mai redus, respectiv imediat ce începe vacanţa elevilor. Până atunci, vor fi luate toate măsurile complementare care să asigure eficienţa acestui proiect, şi mă refer atât la componenta de informare a populaţiei, cât şi la suplimentarea efectivelor de poliţişti locali şi de la circulaţie în intersecţii. De asemenea, RATB va spori numărul de autobuze care circulă pe liniile care vor beneficia de acest culoar şi va înfiinţa noi linii preorăşeneşti care să preia o parte dintre navetiştii care vin zilnic în Bucureşti”, spunea primarul general.
Potrivit acesteia, studiile de mobilitate arată că implementarea benzilor unice generează o creştere cu 20% a vitezei de deplasare a autobuzelor şi o diminuare cu până la 25% a timpilor de aşteptare în staţii, iar costurile de operare ale RATB se diminuează semnificativ.