Firea: Până la sfârşitul lunii aprilie va fi pus în dezbatere publică masterplanul pentru managementul integrat al deşeurilor

Economica.net
20 03. 2018
dfr_38856900

„Vom avea precizate atât responsabilităţile, cât şi ceea ce se va întâmpla în cazul nerespectării acestui masterplan de management integrat al deşeurilor. Nu aş vrea să fiu genul de om care anunţă sancţiunea, amenda, înainte de a oferi soluţii. În primul rând trebuie să găsim soluţii, astfel încât să fie la îndemână, atât pentru instituţii, cât şi pentru cetăţeni, să poată să colecteze selectiv. Deocamdată, sistemele sunt empirice, suntem foarte la început. Eforturile vor trebui să fie foarte mari pentru recuperarea acestor decalaje”, a declarat Gabriela Firea, citată de News.ro, în cadrul forumului „Managementul Deşeurilor în Economia Circulară”.

Edilul a precizat că documentul va conţine inclusiv prevederi în ceea ce priveşte deşeurilor provenite din construcţii, pentru că există cartiere cu „munţi de deşeuri”.

„E important să ştim ce facem cu aceste deşeuri din construcţii şi demolări, pentru că privim cu ochiul liber cum oraşul e degradat, gradul de poluare creşte, pentru că nu există niciun regulament foarte clar stabilit: ce se întâmplă şi care este răspunderea pentru deşeurile din construcţii şi demolări. Şi aşa avem în foarte multe cartiere munţi de deşeuri proveniţi din construcţii”. Vom avea referiri clare la deşeurile periculoase, inclusiv cele care provin din domeniul sănătăţii. În toate ţările civilizate se pune un accent foarte important pe reciclarea acestor deşeuri, dar cu regim special, pentru că nu pot fi amestecate cu alte tipuri de deşeuri”, a mai spus Firea.

De asemenea, edilul a amintit de viitorul Plan Urbanistic General, la care încă se lucrează şi prin care dezvoltatorii imobiliari vor fi obligaţi să creeze baza pentru colectare selectivă, prin containere îngropate sau semiîngropate.

„Planul Urbanistic General este un document la care se lucrează de câţiva ani, ne propunem să îl prezentăm publicului în faza finală, iar acesta va cuprinde prevederi clare prin care toţi dezvoltatorii imobiliari vor avea obligativitatea să creeze baza pentru colectare selectivă, prin containere care să fie ori îngropate, ori semiîngropate. Ne-am gândit la această soluţie tocmai pornind de la faptul că s-a construit foarte mult şi, din nefericire, nici legiuitorul, nici regulamentele municipalităţii nu au prevăzut încă din faza iniţială o posibilitate ca locuitorii să poată să colecteze selectiv, chiar de la început”, a mai spus primarul.