Precizarea a fost făcută după o şedinţă de lucru dedicată situaţiei lucrărilor la două obiective de investiţii majore pentru Capitală: Pasajul Piaţa Sudului şi Penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti – Piteşti.
‘Din discuţiile cu unităţile de implementare proiecte (UIP), consultanţii, proiectanţii şi constructorii s-au desprins următoarele: ambele obiective au termenele de finalizare depăşite. Au apărut probleme legate de proiectare, care nu a ţinut cont de existenţa în amplasament a reţelelor de utilităţi publice – mă refer aici la apă, canal, electricitate, gaze, curenţi slabi -, dar au fost şi întârzieri legate de asigurarea decontării la termen a facturilor, întârzieri care pot fi imputate Primăriei Generale a Capitalei. În cazul Pasajului Piaţa Sudului, există o sumă pe care Primăria Generală nu a decontat-o, pentru că nu a recunoscut cheltuielile indirecte aferente situaţiei de plăţi din cauza ponderii foarte mari, 59,4%, fără ca acestea să fie justificate cu documente suport. (…) Am solicitat Curţii de Conturi un audit în legătură cu acest contract’, a declarat Firea într-o conferinţă de presă.
Ea a menţionat că valoarea totală a acestui contract este 127 de milioane de lei. Stadiul actual al realizării proiectului este de 59%.
‘Toate aceste datorii vor fi achitate în termen, de asemenea facturile care au fost aduse la plată, cu excepţia cheltuielilor indirecte, care sunt încă în litigiu. Menţionez că Primăria Capitalei are o restanţă de circa 6 milioane de lei, sumă aferentă situaţiei de lucrări pe aprilie, mai, iunie. Am constituit un grup de lucru format din reprezentanţi ai Primăriei Generale a Capitalei, constructor şi consultant pentru a găsi căile legale pentru achitarea măcar a unui procent din cheltuielile indirecte, fireşte, potrivit legislaţiei fiscale româneşti. Am primit asigurări de la constructor (…) că Pasajul Piaţa Sudului va fi finalizat în aprilie 2017, în condiţiile asigurării cash flow-ului, a unui ritm adecvat de plăţi, conform contractului’, a afirmat edilul general.
Ea a explicat că a apelat la Curtea de Conturi pentru că a dorit să le prezinte bucureştenilor care este stadiul în care a preluat obiectivele.
‘Cred că este normal ca bucureştenii să ştie exact nu neapărat care sunt vinovăţiile, dar în ce mod s-au realizat aceste lucrări, de ce s-au pierdut bani europeni, de ce Primăria trebuie să suporte eventual penalităţi şi toate aceste lucruri’, a spus Firea.
Potrivit acesteia, la Pasajul de la Piaţa Sudului că este foarte important şi cum s-a realizat contractul.
‘Nu a fost un contract extrem de explicit şi bine negociat, s-a ajuns acum la acest litigiu, astfel încât 59 din plăţi să fie costuri indirecte, pe care directorii din Primăria Capitalei spun că nu pot să le recunoască şi nu pot să le plătească, deoarece ar putea să li se impute lor de către Curtea de Conturi. Avem, totuşi, o legislaţie fiscală în vigoare, am constituit acest grup de lucru format din reprezentanţi ai aparatului primarului general, de asemenea UIP-urile, constructorul, proiectantul şi împreună vom găsi cele mai bune soluţii legale şi eficiente pentru ca acest obiectiv de investiţie să fie finalizat şi le-am transmis şi constructorilor rugămintea de a avea toată deschiderea şi cooperarea şi să renunţe la sumele care chiar nu pot să fie justificate sub nicio formă şi să înţeleagă situaţia în care se află Primăria. Interesul nostru comun este să deblocăm aceste proiecte’, a mai spus edilul general al Capitalei.
Firea a menţionat că în proiectul iniţial al Pasajului de la Piaţa Sudului nu s-a prevăzut că vor fi realizate devieri de drum pentru utilităţi.
‘Aceste costuri au fost ulterior introduse la plată, dar ele nu erau prevăzute în proiect. Din câte am înţeles de la cei care sunt mai vechi în Primărie, a fost atunci o foarte mare grabă pentru a nu se pierde banii europeni, dar aceştia oricum au ajuns să fie pierduţi, pentru că proiectul a fost blocat, deci nu s-a ţinut cont de situaţia din teren’, a explicat edilul.