Firea vrea să dea un stimulent financiar de 1.500 de lei pentru constituirea familiilor

Economica.net
15 05. 2017
cuplu_7649495867_20371300

‘Se aprobă acordarea unui stimulent financiar în cuantum de 1.500 de lei net/familie, pentru tinerii care se căsătoresc. Sumele vor fi acordate de Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti, pe baza unei cereri, precum şi a unei copii conform cu originalul certificatului de căsătorie’, prevede proiectul.

Potrivit aceleiaşi surse, stimulentul financiar poate fi solicitat în termen de 45 de zile calendaristice de la data căsătoriei, conform certificatului de căsătorie. Cererile se vor depune la sediul CTMB, de către unul dintre soţi.

Condiţiile cumulative pentru acordarea stimulentului sunt: cel puţin unul dintre soţi să se afle la prima căsătorie; cel puţin unul dintre soţi să aibă domiciliul sau reşedinţa pe raza Municipiului Bucureşti; cel puţin unul dintre soţi să aibă vârsta cuprinsă între 18-35 de ani.

Pentru cetăţenii care îndeplinesc doar primele două condiţii, stimulentul financiar va fi acordat cu avizul primarului general.

În expunerea de motive sunt citate datele Institutului Naţional de Statistică, potrivit cărora, în perioada 2010-2015, vârsta medie a soţilor la căsătorie a înregistrat o creştere semnificativă, respectiv dacă în 2010 bărbaţii se căsătoreau la o vârstă medie de 32,6 ani, iar femeile la o vârstă medie de 29,8 ani, în anul 2015, vârsta medie a fost de 34,5 ani la bărbaţi, respectiv 31,6 ani la femei.

‘Întemeierea unei noi familii tinere este o celulă vie pentru naţiune care prelungeşte existenţa acesteia, grupa de vârstă cu cea mai mare rată a fertilităţii fiind 25-29 ani, cu valorile de 77,3, respectiv 67,8. Dată fiind această situaţie, tinerii trebuie sprijiniţi de către stat în a-şi forma familii devenind astfel mai responsabili de la vârste timpurii’, prevede acelaşi document, semnat de primarul general, Gabriela Firea.

În raportul de specialitate, întocmit de Direcţia Cultură Sport Turism, se arată că în Bucureşti numărul căsătoriilor a scăzut de la an la an.

‘Tinerii amân tot mai mult căsătoria, în lipsa unor factori social-economici care să o favorizeze şi din cauza faptului că nu primesc sprijin din partea statului, prin autorităţile publice centrale şi locale, la constituirea familiei’, se menţionează în acelaşi document.

Sunt citate de asemenea prevederile Legii tinerilor nr. 350/2006, potrivit cărora Consiliul local are atribuţii în ce priveşte ‘serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială’.