Firma de RCA a patronului Superbet, Sacha Dragic, încă un pas spre lansare. BAAR a luat decizia pe care o așteptau, ASF a aprobat

21 04. 2024
rca 456787654

BAAR a decis ca firmelor care debutează pe piața RCA să nu le fie alocați, timp de 6 luni, asigurații cu risc ridicat, în cea mai mare parte transportatori care apelează la Birou pentru a obține un preț mai mic pentru RCA. Măsura, susțin sursele Economica, a fost deja validată în Consiliul ASF. Era decizia pe care o așteptau cei de la Eazy Asigurări pentru a debuta pe piața RCA. În contextul în care recent a fost aprobat și mandatul de director general al lui Cristian Ionescu, fost director Asirom, aceasta înseamnă că debutul Eazy este aproape.

Despre propunerea Eazy, care arata că firmele nou intrate ar trebui să fie scutite o perioadă de la preluarea asiguraților cu risc ridicat, Economica a scris în exclusivitate. Detalii AICI.

Pe scurt, după ce formula de alocare a fost stabilită în așa fel încât prețul la care transportatorii de marfă cumpără RCA să fie de 9.000 de lei (cu circa 25% mai mic decât tarifele anterioare recomandate de BAAR și cu cel puțin 35% sub cele mai bune oferte din piață), Eazy Asigurări, firma patronului Superbet, Sacha Dragic, a contestat sistemul de alocare, într-un material adresat BAAR prin avocați. Acest gest nu i-a lăsat fără reacție nici pe cei de la BAAR nici pe responsabilii din autorități, motiv pentru care s-a luat decizia mai sus amintită, cu precizarea că această schimbare nu rerezintă o derogare pentru Eazy ci schimbarea sistemului pentru toate societățile care vor debuta pe piața RCA în viitor sau, posibil chiar și pentru cei care activează deja în piață.

Prima companie care va vinde exclusiv online, mai ales prin comercianți foarte cunoscuți

Compania EAZY Asigurări, primul insurtech din România, anuntat numirea lui Cristian Ionescu  în poziția de director general. De asemenea, Eazy anuntat numirea lui Dan Filip pe poziția de director general adjunct. Mandatele celor doi au fost aprobate de Autoritate de Supraveghere Financiară (ASF).

Economica a fost singura publicație care a anunțat, cu lux de amănunte, că Eazy se va lansa pe piață în primul trimestru al acestui an și ca va avea o nouă conducere executivă

Marea premieră pentru piața locală o constituie faptul că Eazy Asigurări își va desfășura activitatea exclusiv online, adică va fi cu adevărat primul insurtech din România. Spre acest statut tindea și Hellas Direct (HD Insurance), societatea care în Grecia este insurtech și care activează în România prin sucursală, fiind autorizată și supravegheată din Cipru. Totuși, Hellas a ales până la urmă să vândă pe toate canalele, ca orice altă societate din asigurări din România.

”Ne-au trimis deja contractele. Vor începe vânzările în ianuarie, cel târziu la începutul lui februarie. Noutatea este că și noi și alți intermediari am semnat contractul exclusiv pentru vânzări online. Ei țintesc această zonă, și nu vorbim despre vânzări online prin platformele brokerilor, ci mai ales de vânzări prin diverse site-uri din zona e-commerce. Au purtat deja discuții în acest sens”, spune un intermediar care va lucra cu Eazy, confirmat de alte patru persoane din domeniu. Conform informațiilor noastre, cel puțin pentru început, Eazy și colaboratorii de la Autonom încearcă să intre pe Emag, Pago, utovit și Economo.ro, dintre site-urile care au vânzarea de  asigurări doar ca obiect adiacent de activitate și pe RCA-Ieftin și RCA la Ușa Ta dintre platformele specializate. De menționat că vânzările de RCA pe site-uri, inclusiv în cazul celor menționate mai sus, sunt gestionate exclusiv prin brokeri, deci relația dintre Eazy și respectivele platforme va fi intermediată.

Citește AICI ce șoferi vor putea beneficia de cele mai mici prețuri pentru RCA la Eazy Asigurări

În ultimii cinci ani, Cristian Ionescu a fost președinte al Directoratului Asirom, parte a grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG). Anterior, a fost director general adjunct al Allianz-Ţiriac, companie în care a petrecut mai bine de 18 ani și în cadrul careia a deținut și pozițiile de Chief Financial Officer și Chief Operating Officer.

“Sunt încântat să mă alătur echipei ambițioase a Eazy Asigurări pentru a construi împreună o companie în care să integram toate oportunitățile date de tehnologie pentru a fi cât mai eficienți operațional, dar și inovativi în dezvoltarea de produse și servicii. Dezvoltarea sistemelor folosind încă de la început ultimele tehnologii conferă un avantaj pe care îl vom valorifica în interesul clienților și partenerilor noștri. Îmi doresc ca Eazy să fie acea companie în care oamenii performează pentru că știu că sunt apreciați și încurajați să inoveze“, a declarat Cristian Ionescu, noul director general al Eazy.