Firma grecească Egnatia construieşte în România parcuri fotovoltaice de 50 milioane euro
„Pentru anul viitor avem contracte fixe cu mai mulţi investitori pentru construcţia unor parcuri solare de 25 MW. La nivelul întregii pieţe, cred că anul viitor vor fi instalate panouri de 500-600 MW. Noi suntem pregătiţi să livrăm cel puţin 10% din acest total”, a declarat joi directorul general al Egnatia România, Thomas Melitsis, prezent la Bucureşti la un târg de echipamente pentru energia regenerabilă.
Egnatia construieşte parcurile fotovoltaice pentru mai mulţi clienţi.
Costul investiţiei într-un MW instalat în panouri solare este de circa 1,5 milioane de euro, astfel că investiţia totală în unităţile pe care le cosntruieşte Egnatia se ridică la 50 milioane de euro.
Potrivit lui Melitsis, compania a construit deja un proiect solar în România, şi are în lucru un parc fotovoltaic de 6 MW în Vărăşti (Giurgiu), care va fi finalizat în trei săptămâni.
De asemenea, Egnatia are în construcţie un parc solar de 3 MW în Lechinţa (Bistriţa-Năsăud) şi unul de 1 MW în Târgu Frumos (Iaşi).
În România sunt instalate panouri fotovoltaice cu o putere cumulată de 13,1 MW, iar anul viitor ar urma să fie construite alte unităţi, de aproape 100 MW.
Companiile investesc în energia produsă în panourile fotovoltaice atrase de sprijinul acordat de stat prin sistemul certificatelor vezi. Certificatele verzi sunt acordate gratuit producătorilor de energie regenerabilă, care le vând furnizorilor, obligaţi de legislaţie să le achiziţioneze în cote anuale.
Astfel, producătorii de energie regenerabilă câştigă de două ori, prin vânzarea electricităţii şi prin comercializarea certificatelor verzi. Costul de achiziţie a certificatelor verzi este transferat de către furnizori în facturile emise clienţilor finali.