Firma înființată de Grup Feroviar Român și CFR Marfă a realizat profit de 4,5 milioane euro în 2012

Economica.net
20 01. 2013
cfr_marfa_53432100

Rolling Stock Company este o societate comercială privată cu capital integral român, având ca acţionari două dintre cele mai importante firme de pe piaţa operatorilor feroviari, CFR Marfă şi Grup Feroviar Român – membră Grupului Grampet. CFR Marfă şi-a adus aportul în material rulant din parcul rece (neutilizat) al companiei, în timp ce Grup Feroviar Român a adus ca aport în numerar aproximativ 50 de milioane de euro.

„Parcul total al Rolling Stock Company este în prezent de 5.735 de vagoane. Potrivit informaţiilor companiei, a fost reparat aproximativ 75% din materialul rulant al companiei în fabrici de reparaţii din România. Conform planului de afaceri întocmit în 2008, societatea începe să fie profitabilă. În 2012, profitul din activitate a fost de 19,4 milioane lei, adică aproximativ 4,5 milioane euro”, a declarat Leonard Aurel, director general Rolling Stock Company.

Acesta a subliniat că Rolling Stock Company a înregistrat rezultate care au depăşit aşteptările iniţiale, întrucât rezultatele din prezent arată mai bine decât cele prevăzute în planul de afaceri realizat în urmă cu cinci ani.

La rândul său, directorul general al Grup Feroviar Român, Sorin Chinde, a declarat că astfel se dovedeşte că există alternative la tăierea vagoanelor din parcul neutilizat.

„Prin crearea acestei societăţi, Grup Feroviar Român a dovedit că poate exista o alternativă reciproc avantajoasă la casarea prin tăiere a materialului rulant”, a spus Sorin Chinde

Înainte de 1989, parcul de material rulant al CFR Marfă conţinea peste 120.000 de vagoane, însă, potrivit unor estimări peste, 80.000 de vagoane au fost tăiate şi valorificate ca fier vechi.

În perioada 2008-2009, pentru parcul de material rulant modernizat şi reparat de către fabrici româneşti, SC Rolling Stock Company SA, care a început activitatea în martie 2008, a încheiat contracte de închiriere cu operatori feroviari de transport privat şi agenţi economici din Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, România, etc.

Rolling Stock Company S.A s-a înfiinţat în anul 2008 ca un joint-venture. Asocierea dintre cele două societăţi care activează pe piaţa transporturilor pe cale ferată – Grup Feroviar Român S.A şi CFR Marfă S.A – a apărut din dorinţa părţilor de a beneficia de oportunitatea creată prin reorganizarea la nivel european a sistemului feroviar de transport de mărfuri.