Firmă irlandeză închisă pentru că exporta în Cehia carne de cal etichetată ca fiind carne de vită
Firma B&F Meats, care dezosează vită şi cal la Carrick-on-Suir, în comitatul Tipperary, în sudul Irlandei, a fost închisă.
„Este vorba despre o eroare de etichetare, iar acest lucru se va afla în centrul anchetei”, a precizat, citat într-un comunicat, ministrul irlandez al Agriculturii Simon Coveney.
Ministrul a precizat că vânzarea de carne de cal către Cehia a avut loc printr-un trader cu sediul în Marea Britanie, pe al cărui nume nu l-a dezvăluit.
Ministerul se află în contact cu Agenţia britanică pentru siguranţă alimentară (FSA), a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al ministerului.
Această descoperire a avut loc în cursul unei operaţiuni comune efectuate de către unitatea specială de anchetă din cadrul Ministerului Agriculturii şi celula de anchetă penală din cadrul poliţiei irlandeze.
Ministerul a mai anunţat că 50 de eşantioane suplimentare urmează să fie testate în martie, în Irlanda, pentru a se afla dacă acestea conţin ADN de cal.
Scandalul cărnii de cal, care afectează de-acum întreaga Europă, a început la jumătatea lui ianuarie cu un caz în Marea Britanie, în urma descoperirii de hamburgheri provenind de la instalaţii din Irlanda şi Marea Britanie, vânduţi în supermarketuri şi care conţineau carne de cal.