Firma Toennies, afectată de un puternic scandal din cauza coronavirusului, va oferi contracte de muncă full-time muncitorilor est-europeni
Toennies Holding a informat că, începând cu data de 1 septembrie, va oferi contracte de muncă full-time muncitorilor est-europeni, care formează cea mai mare parte a forţei sale de muncă. Până acum, aceşti muncitori erau angajaţi de către subcontractorii Toennies.
Obiectivul este ca până la finele anului „toţi angajaţii din zonele cheie să fie angajaţi direct de companie”, a informat Toennies într-un comunicat de presă.
De asemenea, Toennies a anunţat că intenţionează să închirieze spaţii de cazare pentru viitorii săi angajaţi permanenţi în zona din apropierea principalului său abator. Compania germană a fost criticată pentru condiţiile nesatisfăcătoare în care trăiesc muncitorii săi emigranţi, pentru că se crede că aceste condiţii au contribuit la răspândirea virusului.
Peste 1.500 de lucrători ai abatorului companiei Toennies din districtul Guetersloh au fost infectaţi cu noul coronavirus, mulţi dintre ei fiind români. Acest focar a forţat izolarea a circa 670.000 de persoane în respectiva zonă. Descoperirea focarului de coronavirus la acest abator a declanşat o dezbatere cu privire la standardele din industria alimentară din Germania precum şi cu privire la dependenţa de mână de lucru a muncitorilor emigranţi, în special din România.
Ministrul german al Muncii, Hubertus Heil, a criticat ceea ce el a numit sistemul de „sub-sub-subcontractare” din abatoare şi a introdus noi legi care le obligă să angajeze personal în mod direct. În Germania unele abatoare lucrează cu firme subcontractoare care le furnizează muncitori emigranţi. De asemenea, chiar şi unele firme subcontractoare se bazează la rândul lor pe alte firme subcontractoare care le aduc muncitori.
În mod normal, abatorul firmei Toennies din districtul Guetersloh, landul Renania de Nord-Westfalia, procesează între 12% şi 14% din efectivele de porci din Germania, fiind doar unul din cele 19 abatoare deţinute de grupul Toennies în Germania.