Firmele care nu s-au înscris încă în Registrul naţional specific riscă amenzi de până la 40.000 de lei

Firmele care nu se supun autorizării de mediu, conform Legii privind regimul deşeurilor, şi nu s-au înscris încă în Registrul naţional specific riscă amenzi de până la 40.000 de lei, avertizează experţii de mediu de la Green Environment Support.
Economica.net - joi, 14 sept. 2017, 17:49
Firmele care nu s-au înscris încă în Registrul naţional specific riscă amenzi de până la 40.000 de lei

‘Firmele care nu se supun autorizării de mediu, conform Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor, şi nu s-au înscris încă în ‘Registrul operatorilor economici care nu se supun autorizării de mediu conform prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor’, sunt pasibile să plătească amenzi cuprinse între 20.000 şi 40.000 de lei’, afirmă aceştia, într-un comunicat remis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, firmele menţionate au avut ca termen limită data de 18 iunie 2017 pentru a se înscrie în Registrul naţional, adică la 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 739/11 mai 2017, care reglementează procedura de înregistrare a operatorilor economici care nu se supun autorizării de mediu. Ordinul priveşte următoarele categorii de firme: comercianţii care nu intră fizic în posesia deşeurilor (acei comercianţi de deşeuri care nu deţin deşeurile fizic, nu le transportă, nu le valorifică sau elimină, ci doar intermediază transferuri de deşeuri între cel care produce deşeurile şi valorificator), brokerii, care, conform Legii 211/2011, pot fi orice întreprindere/operator economic care se ocupă de valorificarea sau eliminarea deşeurilor în numele altor persoane (inclusiv brokerii care nu intră fizic în posesia deşeurilor), transportatorii rutieri de deşeuri nepericuloase, operatorii economici care fac obiectul derogării de la cerinţele de autorizare, conform Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor (de exemplu, operatorii care îşi valorifică propriile deşeuri nepericuloase, precum rumeguşul sau lemnul, prin tratare termică cu recuperare de agent termic sau firmele care îşi reciclează sau reutilizează sub diferite forme propriile deşeuri, chiar dacă nu desfăşoară activităţi autorizabile din punctul de vedere al mediului).

La rândul lor, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor, fără a intra fizic în posesia acestora, şi care deţineau autorizaţie de mediu la data intrării în vigoare a Ordinului de ministru, aveau obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestuia, să notifice autorităţile competente şi să solicite înregistrarea în Registru.

‘Prin Ordinul nr. 739/11 mai 2017, autorităţile române, prin Ministerul Mediului, urmăresc reglementarea (identificarea, înregistrarea şi controlul) operatorilor economici care gestionează deşeuri şi care în acest moment nu au obligaţia de a solicita şi obţine autorizaţia de mediu. În lipsa unui Registru naţional, firmele cu activităţile menţionate mai sus nu pot fi identificate şi există riscul desfăşurării unor activităţi ilegale, cu impact asupra mediului (abandonarea deşeurilor, transportul acestora către operatori neautorizaţi, eliminarea/valorificarea deşeurilor la sediul propriu fără respectarea normelor în vigoare etc.)’, explică Viorel Ionescu, consultant de mediu la Green Environment Support.

Registrul naţional este public şi oricine este interesat îi poate identifica pe toţi cei care desfăşoară în mod legal anumite activităţi (transport deşeuri nepericuloase, eliminarea propriilor deşeuri, diferite activităţi de valorificare a deşeurilor etc.). Lista firmelor vizate de Ordinul nr. 739/11 mai 2017 poate fi consultată pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) şi este actualizată lunar, se spune în comunicat.

‘Pentru a figura în Registrul naţional, firmele menţionate trebuie să depună documentaţia specifică la sediul ANPM sau să o transmită prin poştă. Pentru analiza documentaţiei se percepe o taxă în valoare de 500 de lei care se achită în contul menţionat de ANPM, pentru fiecare tip de activitate pentru care se solicită înregistrarea. Numărul de înregistrare în Registru are o valabilitate de 5 ani. Toţi operatorii economici înregistraţi în Registru au obligaţia de a ţine evidenţa gestiunii deşeurilor generate din activitate şi a să le raporteze conform cerinţelor art. 49 din Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare’, spun specialiştii.

Dacă operatorii economici nu mai desfăşoară activităţi pentru care s-a solicitat înregistrarea în Registru, au obligaţia de a solicita radierea în termen de 30 de zile de la încheierea activităţii şi vor prezenta raportarea deşeurilor generate pentru intervalul de timp dintre sfârşitul perioadei de referinţă a ultimei raportări şi data cererii de radiere. De asemenea, orice modificare apărută în activitatea operatorului economic trebuie notificată în termen de 30 de zile şi se transmite către ANPM, împreună cu documentele justificative.

Autorităţile competente care pot efectua activităţi de inspecţie şi control, în vederea respectării prezentului ordin, sunt Garda Naţională de Mediu şi comisariatele teritoriale ale acesteia.

Green Environment Support este o companie de consultanţă de mediu, care activează de cinci ani pe piaţa locală.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...