Topul firmele de outsourcing care au angajat cei mai mulţi oameni în 2021, condus de Webhelp şi Endava – analiză

Cei mai mari angajatori din outsourcing şi-au intensificat ritmul angajărilor în al doilea an al pandemiei faţă de intervalul precedent (anii 2019 - 2020). Subsidiarele locale ale firmelor Webhelp, Endava şi Majorel şi-au sporit cel mai mult numărului mediu de angajaţi în anul 2021 dintre firmele de outsourcing de pe piaţa românească, arată o analiză Economica.net.
Cristina Şomănescu - mie, 27 iul. 2022, 21:57
Topul firmele de outsourcing care au angajat cei mai mulţi oameni în 2021, condus de Webhelp şi Endava - analiză

Webhelp România, Endava România şi subsidiara locală a firmei Majorel au avut cele mai mari creşteri ale numărului mediu de angajaţi dintre firmele de outsourcing din România, în anul 2021, arată o analiză Economica.net făcută pe baza bilanţurilor societăţilor care activează în această piaţă.

Fiecare dintre firmele antemenţionate şi-a sporit numărul mediu de salariaţi cu peste 600 de oameni în anul 2021, reiese din analiza Economica.net.

În clasamentul firmelor de outsourcing care au angajat cel mai mult în anul 2021 se află şi firmele Callpoint New Europe, CGS, S 800 Customer Service Provider şi Ascensos Contact Centres Romania SRL.

Majoritatea firmelor de outsoucing din top au avut creşteri mai pronunţate ale efectivelor de salariaţi în perioada 2021 – 2020 decât în intervalul de comparaţie precedent (2020 – 2019).
Webhelp România, Callpoint New Europe şi subsidiara locală a firmei Majorel şi-au accelerat ritmul de creştere a numărului mediu de angajaţi în intervalul anilor 2021 – 2020 faţă de perioada precedentă (anul 2020 faţă de valoarea anului 2019), arată analiza Economica.net.

Webhelp Romania a avut un număr mediu de 2.002 salariaţi în cursul anului 2021, cu peste 600 de oameni în plus faţă de nivelul anului 2020.

Firma de outsourcing şi-a sporit numărul mediu de angajaţi în perioada 2020 – 2021 într-un ritm mai accelerat decât în intervalul precedent. Detalii, în tabelul Economica.net.

Webhelp Romania a încheiat anul 2021 cu afaceri nete de 168,2 milioane de lei, cu circa 33% mai mari decât cele realizate în anul 2020. Firma de outsourcing a realizat marjă de profit net de 7,78% în anul 2021, cu peste 3 puncte procentuale mai mare decât cea avută în anul 2020, reiese din analiza Economica.net.
Economica.net a scris în iunie 2021 despre intenţia companiei Webhelp de a angaja peste 300 de oameni până la sfârşitul anului.
Compania Webhelp este prezentă în România de 22 de ani şi are peste 2.000 de angajaţi care lucrează la Bucureşti, Iaşi, Ploieşti şi Galaţi. Grupul Webhelp este prezent în 28 de ţări, unde are peste 35.000 de angajaţi, şi este deţinut de fondul de investiţii KKR.

Endava Romania, subsidiara locală a companiei britanice de servicii și soluții IT Endava, a lucrat cu un număr mediu de peste 3.500 de salariaţi pe parcursul anului 2021, cu peste 600 de oameni în plus faţă de valoarea înregistrată în anul 2020.

Se intensifică ritmul de creştere a numărului mediu de angajaţi ai companiei în 2020 – 2021 faţă de cel din intervalul 2019 – 2020.

Spre comparaţie, Endava Romania şi-a sporit numărul mediu de angajaţi cu 366 de oameni în anul 2020, primul an al pandemiei, faţă de nivelul anului 2019.

Endava Romania a avut afaceri nete de 941,59 de milioane de lei în anul 2021, cu peste 23% mai mari decât cele realizate în anul 2020. Endava a obţinut în România marjă de profit net de 11,32% în anul 2021, cu peste 1,6 puncte procentuale mai mare decât cea avută în anul 2020, reiese din calculele Economica.net, bazate pe bilanţurilor societăţii.
Endava are sediul la Londra iar din iulie 2018 s-a listat la bursa din New York, sub simbolul DAVA. Endava are peste 10.000 de angajaţi la nivel mondial iar peste 5.000 din ei muncesc în Europa Centrală.

În perioada de analiză 2021 – 2020, Majorel şi-a sporit numărul mediu de salariaţi cu peste 600 de oameni, de aproape cinci ori mai mult decât în intervalul de comparaţie precedent (anul 2020 faţă de nivelul anului 2019).

Concret, Majorel Romania a avut o creştere a numărului mediu de salariaţi cu peste 600 de oameni în anul 2021 faţă de valoarea anului 2020, în vreme ce în anul 2020 numărul mediu de angajaţi ai societăţii a crescut cu 121 de oameni faţă de nivelul înregistrat în anul 2019, arată analiza Economica.net.

Firma de outsourcing Majorel a încheiat anul 2021 cu afaceri nete de 319,13 milioane de lei, de cel puţin două ori mai mari decât cele obţinute în anul 2020. Firma a realizat marjă de profit net de 8,43% în anul 2021, cu peste un punct procentual mai mare decât cea avută în anul 2020, arată analiza Economica.net.

Firma de outsourcing Majorel are patru birouri în România (la Bucureşti, Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca), unde lucrează peste 1.800 de salariaţi.
Majorel are peste 50.000 de angajaţi în 28 de ţări. Compania a fost fondată în 2018 şi are sediul la Luxembourg. Compania a rezultat din fuziune grupului german Bertelsmann cu grupul Saham.

Firma de outsourcing Callpoint New Europe şi-a sporit numărul mediu de salariaţi cu 573 de oameni în 2021 faţă de nivelul anului 2020, arată analiza Economica.net.

Callpoint New Europe, deţinută de Telus International Europe, cu sediul în Sofia (Bulgaria), a realizat afaceri nete de 242,16 milioane de lei în anul 2021, cu peste 28% mai mari decât obţinute în anul 2020. Firma de outsourcing a avut marjă de profit net de 13,35% în anul 2021, cu aproape trei puncte procentuale mai mare decât cea realizată în anul 2020, arată analiza Economica.net.

CGS Romania a lucrat cu un număr mediu de 3.348 de salariaţi pe parcursul anului 2021, cu 321 de oameni în plus pe statele de plată faţă de nivelul anului 2020.

Subsidiara locală a companiei americane Computer Generated Solutions a încheiat anul 2021 cu afaceri nete de 351,5 milioane de lei, cu 11,77% mai mari decât cele obţinute în anul 2020. Firma de outsourcing a realizat marjă de profit net de 11,77% în anul 2021, în creştere uşoară faţă de cea avută în anul 2020, reiese din analiza Economica.net pe baza bilanţurilor societăţii.

Precizări

Am realizat acest material în funcţie de valoarea indicatorului „numărul mediu anual de salariaţi”, cel mai relevant indicator care descrie dinamica efectivelor de angajaţi dintr-o organizaţie, comunicat de firme în situaţiile financiare anuale transmise la Finanţe.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...