Firmele din România, obligate iar să își schimbe casele de marcat. Cât va costa introducerea codului QR pe bonuri?

Toate persoanele impozabile care emit facturi către consumatorii finali vor trebui să raporteze în sistemul e-factura. Dacă pentru consumatorul final, obligativitatea de a fi înregistrat în SPV este dictată doar de necesitatea obținerii unei facturi și nu doar a unui bon fiscal, în cazul bonurilor fiscale emise de persoanele juridice va trebui implementat un cod QR care să conțină anumite caracteristici despre produse și plata efectuată de contribuabil. Implementarea codului QR atrage fie înlocuirea caselor de marcat ale micilor întreprinzători, fie resoftarea acestora în cazul marilor contribuabili.
Gabriela Ţinteanu - joi, 20 iun. 2024, 22:07
Firmele din România, obligate iar să își schimbe casele de marcat. Cât va costa introducerea codului QR pe bonuri?

Ministerul Finanţelor extinde utilizarea sistemului de facturare electronică şi pentru tranzacţiile între afaceri şi consumatorii finali (B2C), în mod opţional în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024 şi obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2025, conform unui comunicat de presă al instituţiei. În consecinţă, toate persoanele impozabile care emit facturi către consumatori vor trebui să le raporteze în sistemul RO e-Factura.

Practic, agentul economic, fie că este vorba de un hipermarket sau de un furnizor de utilități va fi obligat să transmită în sistemul e-factura a tuturor facturilor emise. Clienții nu au obligația să se înregistreze în SPV decât dacă vor să obțină o factură. De exemplu, în cazul cumpărării unui autoturism, clientul final va dori să dețină și factura, care va fi emisă în sistemul e-factura, după cum ne-a declarat Gabriel Biriș, avocat specializat pe fiscalitate la Biriș Goran.

”Una dintre principalele modificări legislative avute în vedere este obligația transmiterii prin sistemul RO e-Factura a facturilor emise pe canalul B2C începând cu 1 ianuarie 2025, companiile putând să transmită aceste facturi B2C chiar de la data de 1 iulie 2024. Această cerință nu ar elimina factura tradițională emisă de furnizorii care operează prin canalul B2C (de ex. furnizori de utilități, servicii de telefonie, vânzări on-line), ci ar veni ca o obligație suplimentară în sarcina acestor furnizori de a converti facturile emise către clienți și în format xml în scopul raportării datelor facturate către administrația fiscală. Pe de o parte această măsură ar asigura integrarea în decontul de TVA precompletat a acestor informații din vânzările B2C, dar este așteptat ca o astfel de măsură va avea un impact semnificativ cu precădere la nivelul companiilor care furnizează servicii/ bunuri pe bază de factură direct către consumatorii finali”, explică Georgiana Iancu, EY România.

Modificările legislative în domeniul facturării electronice avute în vedere oferă un ragaz de timp și unor categorii de persoane precum asociațiile, fundațiile sau agricultorii persoane fizice care nu vor avea obligația de a utiliza sistemul RO e-factura până la 1 iulie 2025.

 

Implicațiile modificărilor aduse bonului fiscal

Proiectul legislativ aduce însă și o serie de modificări la nivelul fiecărui bon fiscal emis de un agent economic către consumatorul final.

”Cât privește bonurile fiscale, și aici sunt avute în vedere modificări care vizează evidențierea în conținutul acestuia a codului de identificare fiscală a beneficiarului, în locul codului de înregistrare în scopuri de TVA, dar și tipărirea sub formă de cod QR a unor informații precum data și ora emiterii bonului, numărul de identificare al bonului fiscal, precum și seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal”, precizează reprezentanta Ernst&Young.

La rândul său, Gabriel Biriș arată că modificările care trebuiesc aduse bonurilor fiscale înseamnă mai multe informații suplimentare, unitatea de masură la cantitate sau alte informații care să permită cumpărarea unui produs prin accesarea acestui cod QR. ”Problema cu imprimarea acestui cod QR este că nu toate casele de marcat permit un sistem de resoftare pentru introducerea acestuia. Așa că, acolo unde codul QR nu poate fi introdus printr-un soft, care și el are un cost, casele de marcat trebuie înlocuite cu totul în doi ani”, a precizat Gabriel Biriș.

În aceste condiții, toate micile afaceri la nivel național care dețin case de marcat care permit doar citirea codului de bare vor trebui să-și cumpere altă casă de marcat. Agenții economici care au case de marcat care permit resoftarea vor trebui să să negocieze cu furnizorul tarifele de resoftare. Din câte știm, la ora actuală, doar casele de marcat din sistemul self pay permit tiparirea unui cod QR pe bonul fiscal. O casă de marcat simplă costă în jur de 200 de euro.

”Dinamica ultimilor trei ani ne arată că digitalizarea administrării fiscale continuă într-un ritm susținut, astfel că, dincolo de o mobilizare fără precedent din partea autorităților, succesul acestor măsuri va depinde în mare măsură de potențialul companiilor de a ține pasul și a se conforma noilor cerințe în termenele prevăzute, dar și cu un nivel cât mai redus de eroare”, precizează și Georgiana Iancu.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...