Firmele mici și mijlocii riscă să rămână fără garanții de stat pentru proiecte europene. O instanță din România a luat o decizie care pune instrumentele de garantare sub semnul întrebării

Speța în cauză, Vlăsia SRL versus OTP Bank și Eximbank, a mai făcut obiectul unor anchete jurnalistice derulate de presa centrală și locală, fiind reclamate, dincolo de durata extrem de lungă a procesului, intrat în cel de-al 11–lea an, și relații de incompatibilitate dintre avocații apărării și judecătorii din cauză, intervenția unor rezerviști din serviciile de securitate sau suma record obținută în primă instanță de societatea din Pitești de la cele două bănci.

Dosarul în cauză, 32934/3/2013-apel a avut două strămutări consecutive admise de ICCJ, respectiv de la C.A. Bucuresti la C. A. Galați și apoi la C.A. Brașov, care a reușit, abia după 5 ani să judece apelul si sa pronunte Decizia 274/AP/2021, pe care a motivat-o după mai bine de 200 de zile.

În urmă cu șapte ani, Tribunalul București a dat câștig de cauză IMM –ului care implementa un proiect integrat de procesare carne în valoare de aproape 10 milioane de euro, finanțat cu fonduri europene. Instanța a dispus despăgubiri record pentru un proces împotriva unor bănci, de circa 24 de milioane de euro, plătibili în solidar de către cele două instituții de credit și restituirea garanției emise de stat și executate în mod ilicit de către OTP Bank.

După șase ani și jumătate de judecare a apelurilor declarate de cele două bănci, Curtea de Apel Brașov hotărește să schimbe întru totul decizia Tribunalului București. Instanța din Brașov exonerează cele două instituții de credit de orice responsabilitate privind implementarea și monitorizarea proiectului de investiții finanțat din fonduri UE și exigibilizarea creditului de investiții înainte de termen, ceea ce a blocat, practic, iremediabil finalizarea capacității de producție.

Deși, inclusiv în apărările formulate în apel, OTP Bank și Eximbank se acuză reciproc pentru întârzierea proiectului și pentru exigibilizarea anticipată a acestuia, instanța apreciază că nu au o culpă comună.

Este drept că Eximbank nu suportă, practic, nicio pierdere în bilanțul propriu, unde doar a încasat taxe și comisioane pentru garanția acordată în numele și contul statului și pentru monitorizarea acesteia. Pierderea cea mai mare, după cea a societății din Pitești, este înregistrată de către bugetul de stat, de unde a fost plătită direct garanția de 3,2 milioane euro, urmată de bugetul UE, unde trebuie rambursat circa jumătate de milion de euro.

Pot pierde toate firmele din România

Dar cea mai mare pierdere ar putea fi înregistrată, dacă această hotărâre rămâne definitivă, de către întreprinderile mici și mijlocii în următorul cadru bugetar în care Romania are alocate fonduri de 80 de milliarde de euro și de bugetul de stat dacă se va constata că modalitatea în care sunt acordate garanțiile în numele și contul statului prin Eximbank permite transfornarea acestora, de fapt, în ajutoare de stat pentru bancile creditoare.

În comunicarea Comisiei CE 155/2008 pe baza careia a fost consacrata si procedura financiara care face obiectul cauzei aflate pe rolul ICCJ, statele membre sunt avertizate în mod explicit de pericolele pe care le reprezintă încălcarea prevederilor europene în materia ajutoarelor de stat și a consecințelor acestora.

“De asemenea, se atrage atenția statelor membre asupra faptului că pentru garanțiile ce nu constituie ajutor de stat, acordate individual sau în cadrul unui sistem cu toate că nu există obligația de notificare, Comisia poate verifica dacă garanția sau sistemul respectiv implică elemente de ajutor, de exemplu, în urma unei reclamații. Într-o astfel de situație, Comisia va solicita statului membru în cauză informații similare cu cele descrise mai sus în cazul rapoartelor.

În cazul în care există deja obligația prezentării de rapoarte în temeiul obligațiilor de raportare specifice stabilite prin reglementări de exceptare în bloc, linii orientative sau cadre legislative aplicabile în domeniul ajutoarelor de stat, acele rapoarte specifice vor înlocui rapoartele care urmează a fi prezentate în temeiul prezentei obligație de raportare a garanțiilor, cu condiția de a fi incluse informațiile prevăzute în lista de mai sus.”, se arată în comunicarea comisiei.

În situatia în care hotărârea definitiva a instanței naționale va menține starea de confuzie fata de mobilizarea, utilizarea si executarea garantiei de stat pe baza careia a fost garantat creditul contractat de firma pitesteana se va impune sesizarea / intervenția instantelor europene mai ales ca reglementarile si principiile evocate la pct. 2.3.2. din COMUNICAREA CE publicata in Jurnalul Oficial al UE nr.155/C/20.05.2008 privind ajutoarele de stat sub forma de garantii au prevazut in mod expres ca “instantele nationale ar trebui sa ia in considerare aspectul privind incalcarea dreptului comunitar.”

Pericol de infrigement

În acest context, există pericolul ca o acțiune a CE să se transforme chiar în infringement pentru statul roman fix la începutul unei perioade in care România beneficiază de cea mai mare valoare a fondurilor europene destinate dezvoltării.

În accepțiunea CA Brasov, emitentul garanției este tratat ca un privat, garanția fiind executată în condițiile specifice oricărei garanții bancare cu consecința prejudicierii evidente a bugetului de stat și a beneficiarului legal pentru care a fost emisa garanția.

Redăm mai jos finalul motivării redactate de Curtea de Apel Brașov, unde se menționează în mod explicit modul în care instanța a ales să încadreze garanția de stat și care ar putea pune mari probleme privind respectarea tratatului CE și Comunicării Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții:

“Utilizarea scrisorilor de garanție reprezintă o practică bancară curentă, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, temeiul ei juridic fiind strâns legat de principiul libertății de voință a părților de a intra în diferite raporturi juridice. De altfel, în această perioadă diverse acte normative fac referire la utilizarea acestor scrisori de garanție.

Conform art. 5 din Publicația 758 ICC Paris, garanția la cerere este prin natura sa independentă de relația de bază și de cererea de emitere, iar garantul nu este în niciun fel implicat sau obligat de această relație.

Din punct de vedere juridic, caracterul autonom al scrisorii de garanție este întocmai trăsătura esențială ce o deosebește de garanțiile personale accesorii. Astfel, în timp ce în cazul fideiusiunii, garantul își asumă o obligație accesorie celei principale, emitentul unei garanții independente își asumă o obligație nouă, distinctă și autonomă față de obligația principală. Din acest caracter reiese faptul că nici existența, nici întinderea obligației de garantare nu depinde de valabilitatea obligației garantate. Evident însă, ca în cazul oricărei garanții, obligația de a garanta nu se poate naște în lipsa obligației garantate, dar odată născută, soarta ei nu mai depinde de cea a obligației principale.”

După acest pasaj, în care instanța de la Barșov lămurește din punct de vedere conceptual modul în care tratează litigiul și regimul garanțiilor de stat acordate IMM-urilor, indicând în mod direct art. 5 din Publicația 758 ICC Paris, judecătorii Curții de Apel amintesc formal și de norma NI-GAR-10-I/0:

„Convenția de garantare nr.66A/1 1.08.2010 a fost încheiată în temeiul Normei „Garanții Eximbank în numele și În contul statului” (NI-GAR-10-I/0), iar Scrisoarea de garanție nr. E104/11.08.2010 a fost emisă tot în baza acestei norme, cu respectarea prescripțiilor și a modelului prevăzute în ea. In cuprinsul acestei Scrisori de garanție se prevede expres faptul că garantia este independentă fată de angajamentul asumat de SC VLĂSIA SRL prin contractul de credit fată de Banca OTP Bank România SA, iar în lipsa acordului garantului pentru modificarea condițiilor inițiale de acordare a creditului, angajamentul său nu se modifică odată cu modificarea conditiilor initiale de acordare a creditului.

Rezultă, prin urmare că în mod greșit se afirmă de către intimați accesorialitatea dintre operațiunea de finanțare și cea de garantare.”, se arată în motivarea CAB.

Judecatorii Curtii de Apel Brasov amintesc de Norma NI-GAR-10-I/0, contrar spiritului acesteia,  cu scopul sustinerii motivelor pe baza carora a pronuntat Decizia 274/Ap/ 2021 fara sa retina ca acesta norma (art.3) este emisa pe baza si cu respectarea COMUNICARII CE publicata in Jurnalul Oficial al UE nr.155/C/20.05.2008 privind ajutoarele de stat sub forma de garantii reglementate pe baza TRATATULUI CE, acte normative europene care reglementeaza emiterea si utilizarea garantiilor de stat si nu a garantiilor emise pe baza adecvarii capitalului.

Ce au decis judecătorii de la Brașov?

Lecturând decizia instantei brașovene se constata fara echivoc ca judecatorii completului de judecata au uitat complet că garanția suverană  care a facut  obiectul cauzei a fost consacrată pe baza unei legislații europene și nationale speciale, pe care nu a reținut-o cel puțin cu titlu de evidență, a uitat că pe parcursul judecării avea obligația să respecte dreptul la apărare al părților litigante dar, și mai absurd, a uitat că a încuviințat o expertiză contabilă judiciară, ignorată complet ulterior.

Ori atât expertizele dispuse în cadrul procesului, cât și decizia primei instanțe atrag atenția asupra faptului că banca creditoare (în speță OTP Bank), a modificat condițiile inițiale din contract, pe baza cărora a primit și apoi a executat garanția de stat aprobată de Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări – CIFGA.

Mai mult instanța sesizează intenția băncii de a mima starea de exigibilizare anticipată a creditului, realizând că există riscul ca statul să refuze modificarea condițiilor de creditare care operau deja.

Ori, așa cum prevede Tratatul și Comunicarea CE, termenele și condițiile procedurii financiare se stabilesc de părți la momentul acordării inițiale a garanției.

În cazul in care statul membru doreste sa mobilizeze grantia in alte conditii  decat cele convenite in etapa acordarii garantiei (initial) Comisia UE va considera ca mobilizarea garantiei creaza un ajutor de stat, care trebuie notificat in conformitate cu art. 88, alin 3 din Tratat  (pct. 5.3.).

O astfel de abordare a instanțelor românești ar putea avea repercusiuni nebănuite asupra accesului la garanții de stat pentru firmele mici și mijlocii, mai ales într-un moment dificil, așa cum se prefigurează perioada următoare.

Mai mult, o acțiune a Comisiei Europene, care s-ar putea trasnforma în infringement, nu doar ar bloca temporar accesul la finanțări, dar s-ar putea finaliza cu reconsiderarea unor scheme de ajutor de stat, cu implicații directe asupra deficitului bugetar, unde România deja se află în infringement.