Firmele pot alege anul fiscal şi să reporteze cheltuielile cu sponsorizarea
„Procesul de rescriere a Codului Fiscal va merge mai departe, am încercat să extragem deocamdată acele lucruri care am simţit nevoia să le implementăm mai devreme, cel cu holdingurile şi posibilitatea alegerii de către firme a anului fiscal corespunzător anului contabil, care iarăşi era o problemă extrem de mare în economie şi, deşi exista această posibilitate a agenţilor economici de a schimba anul contabil, din punct de vedere fiscal trebuia să rămână cu perioada fiscală ianuarie-decembrie, ceea ce îngreuna foarte mult evidenţele contabile şi era nevoie, pe de o parte de adaptarea soft-urilor, pe de altă parte îngreuna şi analiza de control”,a declarat joi Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice la o conferinţă Deloitte pe teme fiscale.
Întrebat dacă există intenţia Guvernului de a mai introduce pentru perioada următoare noi taxe şi impozite sau de a opera modificări legislative în acest sens, el a spus ca nu crede că vor mai fi măriri de cote anul viitor, în afară de impozitul pe construcţii speciale şi accizele la carburanţi.
Pe de altă parte, Manolescu a precizat că firmele vor avea posibilitatea să reporteze cheltuielile cu sponsorizările neefectuate pe final de an pentru perioadele următoare pentru a putea utiliza intergral această facilitate fiscală.
„În practică, fiecare companie îşi face calculele pe final de an şi încearcă să-şi folosească la maxim bugetul de sponsorizare, dar din cauza unor întârzieri în disponibilitatea datelor exista situaţia în care acest lucru nu se putea face în totalitate, adică bugetul nu se putea utiliza în totalitate pentru că rămânea mereu o rezervă, „nu fac sponsorizarea în decembrie pentru că nu ştiu cum închid şi decât să rămân cu o cheltuială nedeductibilă mai bine nu fac o sponsorizare. Exista posibilitatea să se reporteze aceste sume în perioadele următoare, prin urmare se poate utiliza integral această facilitate fiscală”, a spus Manolescu.
Oficialul MFP a arătat că rescrierea Codului Fiscal a fost finalizată, însă autorităţile au considerat că nu este oportun să lanseze în dezbatere Codul Fiscal într-un termen scurt, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2014, mai ales că în această perioadă au fost discuţiile şi negocierile cu Fondul Monetar Internaţional.
„Din rescriere a rezultat o reaşezare a Codului în sensul încercării unei grupări sau reorganizări a titlurilor care ar fi creat confuzie, pentru că am încercat să punem impozitele directe la un loc, impozitele indirecte la un loc, contribuţiile la un loc, cumva contribuţiile legate de impozitul pe venit să le corelăm. O intrare în vigoare într-un termen scurt cred că ar fi creat o confuzie”, a menţionat Manolescu.