Firmele private sau instituţiile publice ar putea cere despăgubiri dacă sunt victimele unui cartel – Concurenţă

Economica.net
16 04. 2015
dosar_87731400

‘Când cineva încalcă Legea concurenţei şi face un cartel, se emite o decizie de amendare a acelor companii şi amenda se duce la buget, eventual se poate da şi o sancţiune penală, deci cineva merge la închisoare. În schimb, cei care suferă, victimele acestor creşteri de preţuri, nu primesc nicio compensaţie. Ce vrea Comisia Europeană este ca victimele să poată să ceară şi ele despăgubiri. Astfel, e mult mai uşor să ceară despăgubiri dacă au dovezi pe care le furnizează statul. Anumite informaţii existente în dosarele de investigaţie ce aparţin autorităţii de concurenţă se pot comunica victimelor şi pe baza acelor dovezi să poată cere despăgubiri în instanţă. Undeva în acest an, dacă reuşim în vară, dacă nu în toamnă, să transpunem în legislaţia internă Directiva, iar din acel moment datele Consiliului Concurenţei vor fi disponibile pentru victime. Eu mi-aş dori ca printre primele care beneficiază de această nouă oportunitate să fie instituţiile publice care au fost păgubite prin trucări de licitaţii’, a explicat Chiriţoiu.

Întrebat dacă şi persoanele fizice pot apela la instanţă pentru recuperarea unor astfel de pagube, preşedintele Consiliului Concurenţei a menţionat că, în acest caz, lucrurile sunt mai complicate, scrie Agerpres.

‘În ceea ce priveşte valoarea daunelor acordate victimelor, aici vorbim de marea artă a instanţelor, care vor trebui să estimeze cu cât a crescut preţul faţă de preţul de piaţă. Nu avem o ecuaţie aici, se va analiza de la caz la caz. Dacă firmele sunt victimele unui cartel, pot cere despăgubiri în instanţă, dar pentru persoanele fizice lucrul e mai complicat şi nu foarte rentabil. Eventual, putem vedea asocieri de persoane fizice’, a afirmat Bogdan Chiriţoiu.

Consiliul Concurenţei a prezentat, joi, raportul de activitate pe anul 2014.