Retrageri masive din băncile greceşti. Depozitele, la cel mai redus nivel din 2006
Depozitele sectorului privat din băncile elene au scăzut cu proape 3% în ianuarie, al doilea mare declin de la începutul crizei, până la 174,9 miliarde de euro, cel mai scăzut nivel din noiembrie 2006. În decembrie depozitele au crescut uşor.
La nivelul actual, depozitele bancare sunt cu 28% sub maximul record atins în decembrie 2009.
Scăderea din ianuarie reflectă temerile legate de ce se va întâmpla cu banii din bănci în cazul în care Grecia ar ieşi din zona euro, dar şi îngrijorarea privind fragilitatea sistemului bancar, care va trebui recapitalizat rapid, parte a celui de-al doilea pachet de ajutor financiar extern de la ţările zonei euro şi FMI.
Depozitele private din Portugalia şi alte state de la periferia zonei euro au evoluat uşor mai bine. În Portugalia au înregistrat o creştere foarte redusă, la 233,2 miliarde de euro, iar în Italia, Irlanda şi Spania au scăzut uşor.
Pierderile mari de depozite cauzează probleme majore băncilor, care trebuie să găsească surse alternative de finanţare pentru a-şi reface rezervele de capital sau să-şi reducă afacerile.