Firmele vor primi mai greu bani de la stat. Guvernul schimbă legea ajutorului de minimis
Guvernul introduce criterii suplimentare de eligibilitate pentru firmele mici şi mijlocii care doresc să obţină ajutoare de minimis, investitorii fiind obligaţi, mai nou, să facă dovada creării şi menţinerii unui număr minim de locuri de muncă dacă doresc să primească bani de la stat.
În acest sens, Ministerul de Finanţe a elaborat un nou proiect de Hotărâre privind acordarea de ajutoare de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii. Iată ce scrie în nota de fundamentare:
“Prin noua schemă de ajutor de minimis se introduce condiţia de a crea până la finalizarea investiţiei şi de a menţine pe o perioadă de minimum 3 ani de la finalizarea
investiţiei:
- cinci locuri de muncă, din care cel puţin două locuri de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni, în cazul unui ajutor de minimis de până la 100.000 euro, inclusiv;
- şapte locuri de muncă, din care cel puţin trei locuri de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni, în cazul unui ajutor de minimis de la 100.000 euro până la 200.000 euro, inclusiv”.
În vechea schemă de acordare a acestui tip de ajutor din partea statului nu exista obligativitatea legată de crearea şi menţinerea de noi locuri de muncă. Schema a funcţionat destul de bine fără această nouă constrângere, după cum se arată chiar datele din nota de fundamentare: “În perioada 2008-2010 au fost aprobate spre finanţare un număr de 905 proiecte de investiţii în valoare totală de aproximativ 100 milioane euro, echivalent în lei. Bugetul alocat schemei a fost angajat în totalitate, schema fiind
declarată închisă la data de 07.06.2010. Din cele 905 proiecte de investiţii aprobate spre finanţare s-au realizat 821 de investiţii; 84 de proiecte de investiţii nu s-au realizat din cauza lipsei sursei de finanţare sau a renunţării la proiectul de investiţii. Pentru cele 821 de proiecte de investiţii realizate în perioada 2008-2011 s-a plătit un ajutor de minimis în sumă de 371,29 mil. lei, faţă de 397,17 mil. lei ajutor de minimis aprobat, rezultând un grad de implementare de 93,5%”.
Ajutoarele de minimis se acordă IMM-urilor sub formă de sume nerambursabile de la bugetul de stat în procent de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare, în limita valorii maxime de 200.000 euro, echivalent în lei, respectiv 100.000 euro în cazul întreprinderilor care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier. Ajutorul de minimis se plăteşte după efectuarea cheltuielilor eligibile aprobate prin acordurile pentru finanţare şi verificarea la faţa locului de către reprezentanţii M.F.P. a cheltuielilor eligibile efectuate de întreprinderi.
Vezi aici NOUL PROIECT DE HOTĂRÂRE privind ajutorul de minimis pentru IMM